MENU
06_17_2013_book-smell-e1371501750113

de • 8 septembrie 2014 • (de)liriceComentarii (27)

biblioteca din hol

Divorţase în urmă cu cinci ani şi de atunci trăia singură. Îi plăcea independenţa de după separare, dar nu renunţase la gîndul că va întîlni bărbatul care să-i înmoaie genunchii, pe care să-l placă pe de-a întregul şi care s-o iubească pentru tot restul vieţii. Prietenele, majoritatea prinse în căsnicii nefericite sau singure şi ele de multă vreme, cu mai multe tenative eşuate la activ, o persiflau, dar ea continua să trăiască cu credinţa asta şi cu atenţie mărită la oameni, în jur. Nu ştii de unde sare iepurele, spunea.

Uneori simţea că e foarte aproape de a-l întîlni. Un miros, un zîmbet, o fluturare de gene, o pereche de mîini frumoase şi puternice, o făceau să tresară. Apoi observa ceva cu care nu ar fi putut trăi şi renunţa. Cîteodată se plimba pe străzile oraşului unde trăia şi îi plăcea să-şi închipuie că într-o anume casă, bărbatul care avea să o iubească pe ea, fumează trabuc, bea coniac în pahare fierbinţi şi citeşte, fără să aibă habar că ea e aşa de aproape. Altădată o îngrozea gîndul ăsta, că el poate fi oriunde, ascuns privirii şi cunoştinţei ei şi că nu vor ajunge să se petreacă, să se privească în ochi, să se recunoască. În serile alea aproape că îşi pierdea speranţa şi mergea încet spre casa ei plină de cărţi şi viniluri, cu lacrimi în ochi. Acasă se cufunda în fotoliul cel mare, cu o carte groasă în braţe şi un ceai cald şi parfumat.

Era frumoasă şi ştia că e frumoasă. Se apropia de cincizeci de ani, dar avea silueta şi apariţia unei puştoaice. Se îmbrăca cochet, pe stradă întorceau şi femeile capul după ea. Avea o coamă groasă de păr de culoarea castanei coapte şi glezne subţiri, rasate. Iar în geanta mare purta mereu o carte.

De la un timp se înscrisese pe un site cvasimatrimonial. Fie ce-o fi, îşi zisese. Nu ştii de unde sare iepurele. Aşa l-a cunoscut pe Doru. Părea chipeş şi înalt din poze şi mai părea să aibă cuvintele la el tot timpul. Îi plăcea asta, ca un tip să aibă mereu replică. Şi simţul umorului. Iar Doru părea a se încadra. Era mai tînăr ca ea, dar asta nu era nicio pagubă, îşi spunea. Dimpotrivă. Abia avea să fie mai viril decît unul de vîrsta ei, dacă s-ar fi pus problema vreodată. Au prins a vorbi la telefon, apoi pe internet, cu camerele pornite, să se vadă mai bine. Aproape că i se aprinseseră călcîiele, dar se reţinea.

Ideea unei întîlniri ochi în ochi, în carne şi oase, se înfiripa tot mai aievea. Desigur, el locuia în alt oraş. Apartamentul ei era mai primitor, iar ea nu avea chef să joace pe teren străin, aşa că i-a strecurat o vorbă, ca o invitaţie. El a prins-o şi a crescut-o şi iată-l în tren, în drum spre ea, la ceas de seară tîrzie. L-a aşteptat emoţionată la gară, întrebîndu-se dacă el era cel pe care îl chemase în gînd în tot timpul acela. Dacă avea să îi placă cum miroase, cum e îmbrăcat, dacă are unghii şi dantură îngrijite şi lenjerie frumoasă. Dacă o să îi sărute mîna sau o s-o strîngă în braţe. Cînd a coborît din tren, i-a părut şi mai frumos decît pînă atunci. Nu i-a sărutat mîna, ci a pupat-o, stingherit, pe obraz.

În maşină, în drum spre casă, au turuit verzi şi uscate. A învîrtit cheia în uşă, s-au trezit înăuntru, în casa ei caldă, feminină. Doru a intrat, a privit de jur împrejur în holul tapetat cu cărţi. Pereţii, de jos pînă sus, erau ticsiţi cu volume, sute, mii de cărţi. Doamne, ce de cărţi, a exclamat. Ce faci cu atîtea cărţi?! Iar uimirea din glas a sunat genuină, netrucată. Apoi a cerut voie să meargă la baie. Ea a rămas în urmă-i scuturată de un fior de scîrbă. În clipa aia nu voia decît să-l vadă cît mai repede afară din casa ei, căptuşită de cărţile acelea cărora el nu le vedea, sincer, rostul. Cărţile şi vinilurile ei, la care ţinea ca la ochii din cap. Îi păruse frumos, dar acum îl vedea schimonosit, rostind întrebarea aceea odioasă: ce faci cu atîtea cărţi? Îi părea deodată doar o masă diformă, nedesluşită, de carne.

Cînd a ieşit de la baie, a găsit-o schimbată, rece, cu privirea oţelită. I-a spus scurt: uite, pot să-ţi par nebună, trebuie că şi sunt, dar chestia asta nu merge, nu are cum merge. Poţi alege să pleci cu următorul tren sau poţi rămîne la un hotel, pe cheltuiala mea, nu e nicio problemă, dar aici nu mai poţi rămîne. Nu i-a explicat ce anume i-a declanşat declickul. Era convinsă că nu ar fi înţeles. El s-a mirat şi mai tare, dar a acceptat să plece cu următorul tren, care era peste patruzeci de minute. L-a condus la gară, iar cînd a încercat să o îmbrăţişeze, s-a dat instinctiv un pas înapoi. Nu mai putea să îl vadă în ochi. Nu s-a uitat cum se urcă în tren, s-a dus întins acasă, unde a luat cu două degete prosopul pe care se ştersese el şi l-a pus într-o pungă, într-atîta de silă îi era. A aruncat punga, a aruncat pînă şi sulul de hîrtie igienică pe care bănuia că îl folosise. A dezinfectat chiuveta şi weceul. Cînd orice urmă a trecerii lui pe acolo a fost ştearsă, s-a dus în holul ei plin de cărţi şi le-a mîngîiat cotoarele. Încet, cu tandreţe. Apoi s-a prăbuşit în pat, plîngînd.

27 răspunsuri la postarea biblioteca din hol

  1. Bogdan Fottescu spune:

    Mda, dar e vina ei exclusiva; daca de-a lungul conversatiilor avute, n-au vorbit si despre pasiunea ei pt. carti, atunci….

  2. Stefania Puscalau spune:

    Te citesc cu mare drag, uneori cu dor, că sunt și zile în care n-apuc să mă bucur de lectură, din păcate.
    În textul de față m-am regăsit, mi-am imaginat holul acela cu cărți și le-am mângâiat și eu cu privirea.

  3. calin iaru spune:

    Hmm, am citit o speculatie scrisa de o autoare norvegiana – „Iubire”. Sensibilitatea eroinei ducea atunci la o intrebare deschisa, pusa in final: oare fiul ei ingheata de frig fiindca se multumeste sa nu o trezeasca pe ea? Ea tocmai se despartise de un tip pe care il asteptase citind cu fervoare…

  4. 3.14... spune:

    Captivant.
    Noroc ca n-a vazut si vinilurile. Nici cu napalm nu-i parea suficient de curatat spatiul „infectat”…

  5. alia spune:

    Atât de multe cărţi şi atât de puţină toleranţă…aş fi pus aceiaşi întrebare puţin mai nuanţată „la ce folos atâtea cărţi ?”

  6. Mircea Banu spune:

    Doru avea o firma de arhivare digitală. El transfera toate lucrurile scrise pe hârtie în format digital. Administra şi cel mai mare site de ebook-uri din ţară. Afacerile îi mergeau bine.
    Când avea doar 4 ani tatăl lui i-a arătat cum să planteze un copac. S-au dus în grădină lângă stejarul bătrân:
    – E un lăstar de cireş sălbatic, îi place umbra. Tu eşti lăstarul ăsta..
    – Şi tu eşti stejarul bătrân?
    – Da… şi buturuga aia, buturuga aia a fost bunicul tău.
    – Ce s-a întâmplat cu el?
    – L-au tăiat…
    – Pe bunicu’? Cine?
    – Nu, pe bunicu’, arţarul. Era un arţar aici pe care îl plantase bunicul tău. L-au tăiat ţiganii într-o noapte, l-au vândut la fabrica de hârtie. Am vrut să-i opresc, dar nu m-a lăsat maică-ta. Îi era frică să nu mă omoare.
    Într-o noapte, Doru s-a trezit speriat de ţipătul maică-sii. A fugit repede la geam şi a văzut-o în genunchi, lângă cireşul încă tânăr. Stejarul nu mai era, nici taică-său.
    „Totul pentru o hârtie…” îi răsuna în cap după 35 de ani în timp ce se uita pe geamul de la tren spre o pădure din depărtare. „- Nenorocita… câtă hârtie avea în casă, probabil e şi o parte din taică-miu pe acolo pe undeva!”

    Concluzia e că nu folosea hârtie igienică, deci a aruncat sulul degeaba.

  7. Constantin Constantinescu spune:

    Aici?

    • Constantin Constantinescu spune:

      Sunt un fost bun prieten al unei bune prietene de-a ta. Semanati! Ea imprumuta stilul tau sau tu pe al ei, sau va completati. Citindu-te , adaug amintiri si o revad. Citesc in fiecare zi ce postezi. E deosebit. Am si eu biblioteca des vizitata. Te felicit, Petronela! O singura intrebare, retorica: feminista sau feminina sau amandoua? Au fost 2 intrebari? Succes! Astept mainele!

  8. Raj spune:

    Cum adica sa gaseasca barbatu care sai inmoaie gionuchii ? Acuma barbatu nu mai da la gioale, la cotoaie. Direct in plina figura. ..

  9. Raj spune:

    Io am citit intro carte, singura de fapt pe care am citito, ca multe femei adora barbatii grobieni. Io miam gasit jumatatea, am gasit femeea despre care am citit in cartea aia. Cititi cartea care trebue, nu asa alandala…

  10. Raj spune:

    Am acasa o blibioteca mare. Am asezato strategic sa se vada din strada si inca de la intrare pe usa. Mai am de procurat 1 metru liniar de carti si gata, am umpluto…

  11. Raj spune:

    Dna Petronela, natz gasit si dv. o poza cu carti noi ? Alea is vechi, ponosite, rupte. Ale mele din blibioteca is noi noute. Am chiar sio carte cu poezii de Eminescu. Da bine…

  12. Raj spune:

    Io miam cunoscut nevasta, la thomberon, cand duceam gunoiul. Cum ghena era asezata deanpulea, naveam de unde sti cand ducea viitoarea nevasta gunoiul. Am fost nevoit ca vio juma de an sa ma fac ca duc gunoiul de vio 7 ori pe zi. Acuma na, de unde atata gunoi ? Ma duceam noaptea pe ascuns si furam gunoi din tomberon ca sa am pentru a doua zi…

  13. Raj spune:

    Dna Petronela, daca doriti sa va umplu cititorii de nervi, io pot pentru ca sa mai dau peicea pe la dv.

  14. Raj spune:

    Asara am cumparat de la marchet o bere la pet de 2,5 l, dan aea mai eftina, am desertato pe toata in doze goale de bere si am bauto pe veranda ca sal umplu de draci pe vecinu. Mai am vio 15 doze goale de hainechen si vio 10 de tuborg….

  15. Raj spune:

    Sambata oi face 1 gratar cand o bate vantu spre ograda lu vecinu…

  16. nemotoujours spune:

    La naiba !
    E tampita si burlacita !
    Da, poate si eu as fi pus o asemenea intrebare!
    Am o biblioteca mare, din care am citit tot, sute de viniluri,casete, benzi, cd-uri,albume, tablouri pe pereti, samovar din 1892,ceramica de Hurez dar si de Kuthaya…si tot as fi pus acea intrebare !
    De ce?
    Simplu:DE AIA !
    Ca asemenea intrebari pun si oamenii cultivati si ciobanii !
    Daca esti prost si nu stii sa rapunzi la o atare intrebare, tu pierzi de fapt meciul!
    Pentru mine, madama a pierdut meciul, nu el !

  17. ivanhoe spune:

    „Nu cărțile cresc oameni, ci mamele.” (August Strindberg)

  18. Ion Abrașu spune:

    La anu o să vă aducă aminte FB-ul povestea cu Pleșu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *