MENU
tricou-fata

de • 2 ianuarie 2016 • bucăți de mineComentarii (13)

fericire (ediția Brașov, 2016)

Stăteam așa, la crăpătura lui 2016, înconjurată de toți oamenii pe care îi iubesc și simțeam cum plesnește inima în mine. Fetele, aranjate pentru petrecere, atît de mari și de frumoase, atît de ele, le priveam și mă întrebam cum am ajuns aici, să le văd de mînă cu iubiții lor, întorcînd capetele tuturor din încăpere.

Nu era așa demult și totuși în altă viață, cînd anul 2000 (cînd nu vom mai fi copii) părea un viitor absolut, SF, din cărțile pe care le citeam în copilărie. Iar acum eram aici, în 2000 plus șaișpe, cu doi copii mari, unul major, celălalt adolescent, simțindu-mă aceeași și totuși alta, la ambele capete ale vieții cumva, obosită de toate cîte au fost de dus și în același timp gata să o iau de la capăt, să mai trăiesc o viață, una mai blîndă cu mine, de astă dată.

Sunt fericită. Plină de o emoție pe cît de simplă pe atît de complicată, ca un preludiu de Bach. Simt recunoștință, pînă în citoplasmă, că mi-a fost și că mi-am îngăduit să ajung aici. Mama fetelor ăstora frumoase și briliante, femeia asta. Că sunt exact unde mi-am dorit să fiu.  Că am puterea și curajul să aleg în fiecare zi să fiu eu, să nu abdic de la mine, oricît de greu și înspăimîntător ar fi tot ce mi se așază înainte.

Sunt fericită. Împăcată cu mine, încărcată pînă la limita de pericol cu bucurie, speranță, liniște, mulțumire, recunoștință. Cînd simt că implodez, plîng puțin. Nu mult, cît să mai descarc din overload. Primesc fiecare dimineață ca pe un dar uriaș, o despachetez cu uimire și bucurie, așa cum mi-am dorit.

Aș ieși pe străzi, să îmi țip bucuria, dar mi-ar îngheța urletul și s-ar sparge în prea multe bucățele, ar cădea peste oraș ca niște confetti colorate de gheață și oamenii s-ar mira, nu ar ști de ce ninge curcubee.

Sunt fericită.

În 2015, la una dintre ședințele de terapie de grup, am primit un tricou alb și un set de carioci. Pe spate trebuia să scriem cum ne simțim, iar pe față, unde vrem să ajungem. Pe spate am scris: paradox, suprafemeie, singură. Pe față: iubită, fericită, echilibrată. Adică așa cum mă simt acum. Încă învăț să mă las iubită, mai ales de către mine, căci nu m-am iubit pe mine îndeajuns niciodată cît să mă las iubită de ceilalți. Încă învăț. Fiindcă nu e destul să îți dorești, trebuie să pui osul să faci să se întîmple.

FullSizeRender

13 răspunsuri la postarea fericire (ediția Brașov, 2016)

  1. Mona spune:

    Esti una din minunile anului 2015, pt mine! 😉 te admir….si inca ma tem de supra-puterea ta, asa ca iar n-am avut curaj sa-ti zic ca am fost pe acasa….dar lucrez la asta!:)

  2. Misu spune:

    Hai să fii sănătoasă!

  3. cleosejoacă spune:

    iubită să-ți fii! 🙂

  4. Adrian spune:

    Nu conteaza cum am ajuns sa citesc asta, chiar nu conteaza.
    M-a trezit dintr-o letargie vecina sau poate chiar sora cu depresia. Sper sa ajung si eu sa ma iubesc indeajuns.
    Multumesc!

  5. Blanca spune:

    La mulți ani cu sănătate emoțională și corporala. Sa ai și in 2016, putere de munca, energie pentru toate proiectele, iubire și înțelepciune. Mii de îmbrățișări!

  6. Alin Cosmin spune:

    La multi ani! You did it!
    Nu e paradox, chiar tu ai conchis acu ceva vreme ca barbatii nu se imperecheaza cu femei mai destepte ca ei, schiuzmi 🙂

  7. D.T. spune:

    Să fii iubită!
    Fericirea nu este o stare. Așa că nu ai cum să „stai” în ea. Să fii fericită, din păcate nu se poate. Fericirea este o schimbare a stării (ține un pic de biochimie, dar e prea aiurea să dezvolt aici). Fericirea se întâmplă din când în când. Asta pot să-ți urez. Să ți se întâmple fericirea din când în când!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *