MENU
Zemanta Related Posts Thumbnail

de • 12 august 2013 • adevărurile mele, bucăți de mineComentarii (10)

o vamă, altă vamă

 

scriam în 2008:

„eram doar o mana de oameni. acum 9 ani. vama era o intindere nesfarsita de nisipuri virgine, pe care doar cateva corturi se indurasera sa se aseze. o buda improvizata, terasa de stuf de la ovidiu si restaurantul lu’ mitocanu, neterminat. si noi, goi si fericiti ca gasisem un teritoriu nou, dupa ce 2 mai fusese mancat de fluxuri. un an mai tarziu, bantuiam goala cu fetita mea cea mare, atunci mica, de mana. plecam din sat, unde ne cazam la tarani si pana ajungeam la plaja faceam 2-3 opriri la terase. nu pentru ca ne ardea gatlejul, ci pentru ca muzica era atat de misto incat trebuia sa stam macar pret de o melodie. si o cafea sau bere. la fiecare din ele. si fie-mea, care avea 2 ani, zicea: auzi, mama, blegovici!! si eram tot numai o mana de oameni care il descoperiseram pe goran, ce avea sa devina ani mai tarziu trendy. ca si vama. fashionable.

degradarea sustinuta, betonizarea care a cuprins-o implacabil, iminenta manelizarii, cocalarizarea, toate ma ranesc profund, ca si cum vama mi-a apartinut candva, ca o iubita virgina, iar apoi cineva a batjocorit-o, desfranat-o, abuzat-o si acum mi-o returneaza drept noua si neinceputa.

si totusi, parasind vama, mi-am dat seama ca o sa ma mai intorc. pana la urma, vama ramane pentru mine un statement. chiar daca acum e o curva dezabuzata, eu o percep senzorial asa cum era cand era virgina si numai a mea. dincolo de cohortele care au dezonorat-o”

2013.

Acum 2 weekenduri, în Vamă, un tip a fost bătut crunt pentru că făcea plajă gol. Ani mulţi în urmă, profeţeam cinic, fără să credem cu adevărat, că o să vină o zi în care nu o să mai poţi face plajă dezbrăcat că o să te bată textiliştii. Sigur, ni se părea la fel de plauzibil ca apocalipsa, era doar o glumă bună atunci,  însă acum două săptămîni, în timp ce mă aflam în 2 Mai, cineva a fost bătut pentru că s-a dezbrăcat într-un loc care aşa a pornit: pentru dezbrăcaţi. Firește, la mijloc sunt doar teroarea şi puterea implacabilă ale majorităţii imbecile. Bietul disident ar fi putut face ca noi, ăştilalţi. Să plece fără să se uite înapoi, să nu mai calce acolo, căci acolo nu mai e nimic pentru noi. Să părăseşti Vama definitiv şi fără regrete nu îmi pare act de laşitate, ci singurul act decent posibil. Nu reuşesc să îi mai înţeleg pe cei care se plîng că s-a stricat Vama dar continuă să se ducă şi să se simtă rău acolo, ca şi cum ar putea opri ceva din tăvălugul odios aflat deja la jumătatea rostogolişului prin prezenţa şi smiorcăitul lor redundant.

Acu 3 ani, am plecat din 2 Mai într-o sîmbătă în Vamă cu nişte prieteni care voiau o cinstită şaormă de la turcu. Sigur, eu sunt agorafobă, însă marea  de oameni care se mişca unduitor către mine pe strada principală m-a înspăimîntat cu adevărat. Mă simţeam ameninţată, sufocată, strivită de o caracatiţă colosală, cu tentaculele acoperite de sute de capete umane, agitată şi pantagruelică.  Am fugit în maşină, îngrozită, pînă s-au meşterit şaormele cu pricina. Anul ăsta, am mai petrecut zece minute acolo, obligată de întîlnirea cu fie-mea cea mare şi de sensurile unice (!) şi foarte betonate care mi-au purtat pneurile de-a lungul falezei, de la Bibi pînă spre Expirat. Faleză pe care nu mai aveai unde aşterne un cearşaf de şezlonguri fiţoase, Mamaia style, baldachine, terase, iarăşi şezlonguri şi niscaiva umbrare triunghiulare extrasupertrendy. Raiul consumerismului, gen. Locul perfect unde un hipster corporatist sau hipster simplu sau corporatist simplu îşi plăteşte cu bani grei senzaţia că o arde rebel şi nonconformist cîteva zile pe vară. Unde banul pe care îl dă e invers proporţional cu calitatea serviciilor, căci aici nu s-a schimbat nimic în Vamă, tot şaorma aia o mănînci, tot în camera aia lipsită de confort stai, doar că ele costă infinit mai mult, că cerere e, slavă capitalismului, şi oricît ai cere pe acelaşi serviciu mizerabil, cineva tot se găseşte să dea.

Toate astea le observ sastisită, dar relaxată, din micul golf al unui 2 Mai abandonat cîndva, dar la care m-am întors cum te întorci la prima iubire. L-am găsit nealterat, aproape. Cu corturi şi oameni faini, majoritatea ardeleni, deschiloţaţi sau închiloţaţi, după bunul-plac, terasă cu muzică bună şi în surdină, cu peşte proaspăt adus direct din mare de pescarii locantei şi cu preţuri corecte. Cu seri liniştite, lipsite de ciubalau nocturn pînă în zorii zilei – excepţie weekendurile cu multă marfă de Bucureşti. Desigur, şi aici găseşti un colonel securist care să te dea în gît lui Călin că ţi-ai pus cortul în faţa căsuţei lui cu vedere la mare şi acu nu mai are vedere la mare că el a plătit pentru vedere la mare, deşi cortul tău e mai încolo oleacă, şi pînă la urmă te muţi, ce să faci, te muţi şi gata, şi aşa nu îţi făcea plăcere să îi vezi burta mare şi penisul mic, de securist, în proximitate. Dar şi aldat, în Vama aceea, veche, ai întîlnit o familie de chiloţari din Buzău, de exemplu, care îşi împrejmuise cortul cu gard o curte interioară, ceva deosebit, cu accente japoneze, să aibă unde se juca copilul şi soacra, iar oamenii, recent auto-împroprietăriţi, reîmprejmuiau curticica în fiecare dimineaţă, după  ce punkiştii vamaioţi fără simţul proprietăţii le dărîmau gardul seară de seară, că e plaja tuturor, ce inepţie, domle.

 

10 răspunsuri la postarea o vamă, altă vamă

  1. Ella spune:

    Da’ ai ceva cu buzoienii, hani? 🙂

  2. Petronela spune:

    ce să am cu buzoienii? de acolo erau oamenii, dacă erau din călărași, ziceam din călărași… :))

  3. Cred spune:

    Si unde ai evadat? Ca eu inca n-am gasit

  4. Petronela spune:

    în 2 Mai, de unde am plecat, în micul golf. sau în altă ţară.

  5. bacalu corina spune:

    Of.. eu nu am amintiri in Vama. De fapt nu prea am la mare. Am descoperit-o tarziu si nu am vizitat-o prea des. Acum ce merg mai des, de vreo 8 ani incoace.. desi mereu sunt dezamagita de preturi si conditii si mereu zic ca o sa vad marea in alte tari. Cu toate astea, ma reintorc anual, macar 2 -3 zile. Parca nu ma lasa sufletul sa o abandonez! Pacat tare ca totul se degradeaza, betoneaza…. Ar fi fost prea frumos sa ramana ca acum 20 de ani… cu tot cu mentalitatea de atunci!

  6. Virgil spune:

    eu am prins vama prin 94-96. Plecam in vama imediat ce incepea vacanta si ma intorceam prin septembrie. Eram… vreo 100 de oameni 🙂 ne stiam toti.
    Aveam 15-16 ani, si priveam cu admiratie tipul „ala” de oameni. Sigur, se bea mult. Sigur, serviciile erau de rahat. Dar erau „umane”, cumva.

    Era superb.

  7. ram spune:

    …nu te intuisem in zona asta
    aflat ceva nou despre tine

  8. Mihaela spune:

    Parca s-a mai spalat Vama…acum cativa ani auzeai manele, acum nu mai exista…Cativa ani a fost urat, lume proasta…Acum noi mergem de mai multe ori pe an si frecventam doar ce ne place. Ne holbam obsesiv la peisajul ala misto…de sus…si la marea albicioasa…mancam clatite, mergem la Bibi, la concerte la Soni si dansam pana dimineata pe plaja pe muzica de la mitocanu. Apoi vedem rasaritul. Cel mai mult imi place ca acum pot face asta si cu fetita mea.

  9. Ioana spune:

    Uof…. e fix asa cum zici tu. Si noi am renuntat la Vama, nu mai e pentru noi….

  10. Adriana Ionescu spune:

    Unei bune prietene a mea i s a furat anul trecut telefonul bengos DE SUB CAP in cort, noaptea.
    Il pusese sub cap pt ca in noptile dinainte se raportasera si alte furturi nocturne de telefoane din alte corturi si a zis „in puii mei, nu o sa ma faca la capul personal”.
    Ei…ba bine ca da.
    Nu mai calcam in veci pururea pe acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *