MENU
doi

de • 20 mai 2015 • (de)liriceComentarii (11)

cină pentru doi

Pierduse șirul zilelor de cînd rămăsese singură. Nu le număra. Se înșirau egale, ca niște scoici goale pe un fir de nylon de pescuit. Era doar ea, femeia de aproape 50 de ani și casa aceea în care nu mișcase nici măcar un scaun de la locul lui de cînd se mutase. Se trezea, mergea la muncă, se întorcea noaptea, se culca, o lua de la capăt.

În bucătăria micuță, găsise masa aranjată pentru două persoane. Masă festivă, de bună seamă. Pe două șervete brodate, două farfurii, două pahare de cristal cu picior, pentru vin roșu și sec, bunînțeles, cîte două tacîmuri, un sfeșnic argintat cu lumînări niciodată aprinse dar gata oricînd să primească sărutul fierbinte al focului. O masă pregătită pentru o cină în doi, o cină romantică care nu se întîmplase niciodată, care nu părea că se va întîmpla vreodată, o masă în așteptare care nu-și găsise protagoniștii dar care păstra, într-un fel aproape tragic, promisiunea că, dacă va rămîne destulă vreme întinsă, cineva va trece pragul ușii și va pătrunde în măruntaiele triste ale acelui loc, temporar al ei. Tocmai pentru că rămăsese neatinsă, decor  în încremenire așteptîndu-și actorii întîrziați.

În livingul destul de strîmtorat și el, pe masa de cafea, așteptau cuminți două cești și un ibric de porțelan, zaharnița și două lingurițe, prelungire nefiresc de firească a mesei din bucătărie. Acolo își vor fi sorbit cafeaua, cu gesturi leneșe și molatece, sătui și plini de senzuale promisiuni, protagoniștii cinei.

Le lăsase intacte, exact așa cum erau cînd luase casa în primire. Bineînțeles că o întristau de moarte. Cina pentru doi niciodată luată, cafelele nebăute, toată așteptarea aceea dramatică ce plutea în aerul micii case îi confiscase liniștea la început, o făcea să izbucnească în lacrimi de cîte ori pătrundea în interior, mai ales că, obosită și încărcată, uita de setup-ul de acasă care o izbea de fiecare dată ca un pumn în față.

Ar fi putut să le adune, să le spargă, să le arunce. I-ar fi luat doar cîteva momente. Și totuși, locuia de cîteva luni bune acolo și nu le clintise un milimetru. Știa de ce: de cînd le văzuse prima dată i se păruseră a fi un semn. Superstițioasă, își spusese că, dacă sunt două farfurii, atunci va veni și cel care să mănînce din cealaltă. Dacă știi să aștepți, gîndise. Doar dacă știi să aștepți. Iar ea știa să aștepte, ar fi putut să ia un titlu academic pentru asta, ar fi putut preda în școli așteptarea ca artă, așteptarea ca ultimă formă de supraviețuire.

Se mai temea, rareori, că puținii ei musafiri o vor crede nebună. Primise în cîteva rînduri două prietene și se jenase cînd și-a dat seama că ar putea fi întrebată de ce masa stătea pregătită perpetuu pentru o cină în doi. Vedea perfect, lucid, obiectiv, din exterior, stranietatea situației. Dar chiar și așa, se simțise prea obosită ca să se ascundă, să disimuleze. Lăsase pur și simplu lucrurile așa cum erau, cu un zîmbet vag vexat. Niciuna dintre ele nu scosese o vorbă despre asta. Simțise, însă, în aerul dintre ele, întrebările nerostite și uimirea.

Uneori vedea totul ca pe un film de foarte scurt metraj, pe ea însăși pășind fără zgomot pe coridorul întunecat, scotocind în geantă după chei, deschizînd ușa casei, apoi panoramarea către masa pregătită pentru doi cu cîteva secunde de zăbavă, cadru strîns pe ochii ei înlăcrimați, mișcarea ei browniană în interiorul apartamentului, din nou cadru strîns cu masa de cafea pregătită pentru un cuplu, nimbul de tristețe din jurul ei cînd se lasă moale pe canapea, cadru larg cu casa unde totul așteaptă pe încă cineva în timp ce ea se cufundă în somn, singură și cu obrajii înfierbîntați de atîta plîns. Singură.

 

 

11 răspunsuri la postarea cină pentru doi

  1. Singur spune:

    Am un nod în gât. Știi vreo manevră, gen Heimlich, recomandată în astfel de situații? 🙂

  2. MmD spune:

    Foarte frumos! Imi place sa te citesc! Mereu profunda!

  3. ionela spune:

    Ai reușit și de data asta să mă faci să oftez, să trag aer adânc și să retrăiesc câteva momente mai delicate pentru mine, dar mă bucur că totuși nu te-a doborât de tot virusul de mai și ai putut să ne împărtășești această povestioară plină de emoție.
    Acum știu de ce nu mănânc eu niciodată acasă, să nu fiu nevoită să stric setup-ul 😉
    Și ce mă amuză cel mai mult e că atunci când m-am mutat singură, mama mi-a cumpărat cadou de casă nouă, două seturi de farfurii. Ea nu știa că eu am nevoie doar de o singură farfurie, și aia o dată la câteva săptămâni.
    Dar ca să o bucur pe mama, să nu creadă că nu-mi plac și de asta nu prea le scot la lumină, mai gătesc pentru prieteni și atunci le mai folosesc 🙂
    Și uite așa nu mă simt niciodată singură 🙂

  4. sel spune:

    Imi place cum scrii esti foarte atenta la detalii!
    Pentru ca mesajul il scriu azi 21 Mai si daca imi aduc bine aminte este ziua ta iti spun si
    La Multi Ani!

  5. Laura Driha spune:

    Simt romanul… El e? De abia il astept!

  6. Adrian spune:

    Este placut! O sa va caut romanul in librarie! Pana atunci „La multi ani!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *