Zilele astea m-am uitat la oamenii de la case în supermarket. I-am compătimit. M-am gândit oare ce simt ei când noi nu mai terminăm de golit rafturile.
Şi am scris asta în Catchy, daţi click să ajungeţi la text.
Postarea precedentă:
eu nu cred în Moş Crăciun Postarea următoare:
Cum am fost sedusă şi abandonată pe facebook
eu nu cred în Moş Crăciun Postarea următoare:
Cum am fost sedusă şi abandonată pe facebook
de ce?
cauta in ochii lor bucuria ta reflectata la gandul ca vei face un cadou
cauta invidia ca tu iti permiti un cadou pe care ei/ele nu si l-ar permite,
cauta veselia daca ii vezi ca fredoneaza piesa din magazin, cauda oboseala daca e ora inchiderii si ar vrea sa plece acasa, cauta tristetea daca sunt singuri si nu-i asteapta nimeni acasa sau cauta graba de a fi imbratisate de cel ce sta in frig, in fata magazinului ca sa-i/le astepte, cauta disperarea, cauta ceva, dar nu mai compatimi pe nimeni pe care nu-l cunosti … ca e pacat …
Zic eu, ca ateu 🙂
compătimirea nu e ceva nasol, Codruţ. mila, aia da.
tizu’ meu din poveste s-a scos. el sigur n-a mai trecut de mult printr-un supermarket, asa ca nu-si pune atatea intrebari ca tine 🙂 trai nene pe Capitanu’ Matz
păi alea nu mi le pun eu, şi le pune ea. hihi.
ma refeream la „tine”, cea care te gandeai la viata casieritelor. sau e poveste in poveste si nu m-am prins io 😉
Senzational articolul in cauza. Ma bucur ca ti-am gasit si blogul, merita sa fie citit.
Sa ai un Craciun linistit alaturi de cei dragi 😉
multumesc din suflet! asemeni, langa cine ti-e mai drag!
:))) Doamne…. rad ca idiotu in autobuz si se uita astia la mine ciudat, dar e prea taree:)))
😀