MENU
mare

de • 11 iulie 2014 • adevărurile mele, bucăți de mineComentarii (14)

dare de seamă şi la bună vedere

Îmi propuneam aici, la sfîrşitul anului trecut, nişte rezoluţii pentru 2014. Am avut dreptate, 2014 is my bitch. E cel mai bun an, ever. Am depăşit tot ce prevăzusem sau îmi dorisem, dar nu mi-am dat seama, prinsă fiind în vîltoarea lucrurilor, pînă acum cînd m-am aşezat să fac bilanţul de juma de an. Aşadar:

– Am scos prima mea carte, mult mai devreme decît am sperat sau mi-am dorit. Mai mult decît atît, probabil că pînă la finalul acestui an o voi ţine în mînă şi pe a doua. S-a vîndut mult peste aşteptările editorului sau ale mele şi a avut de partea-i o sumă de cronici favorabile şi foarte favorabile făcute de oameni care au un cuvînt greu de spus în lumea literară. Am primit un feedback uluitor de la cei care au citit-o. Au existat şi voci, infinit mai puţine şi insignifiante, care au desfiinţat-o. Cu ocazia asta am făcut şi eu cunoştinţă cu lumea literară şi mizeriile ei. Doina Ruşti vorbeşte însă perfect despre asta aici, am leşinat  de rîs cînd am citit.

– M-am plimbat mult, datorită cărţii, am ajuns în cele mai importante oraşe din ţară şi am cunoscut oameni minunaţi.

– Am scris foarte mult, pe blog dar şi pentru volumul de proze scurte, practic nu a fost zi în care să nu scriu. Am strîns, fără să ştiu cum, o mare comunitate de oameni faini, care tot creşte.

– Am citit mult mai mult. Am numărat aproape 50 de cărţi pînă acum. Multă literatură contemporană, poezie, de la noi şi de aiurea, dar nu numai. O parte dintre cărţi au fost pierdere de vreme, pe cîteva, puţine, le-am abandonat pe la jumătate, după un efort de a le duce la final. Unii autori, din cei lăudaţi, m-au dezamăgit.  Alţii au fost revelaţii. Am şi recitit cîteva cărţi care mi-au marcat existenţa. Am citit cu creionul în mînă. Mi-au plăcut mult Luis Sepulveda, Pedro Juan Gutierrez, Venedikt Erofeev,  dintre cei pe care nu îi citisem pînă acum şi nu mi-au plăcut Amos Oz, Alice Munro şi Haruki Murakami.

– Am ieşit mai des în oraş (oraşul meu şi în altele unde m-am aflat), cu oamenii din viaţa mea de pînă acum dar şi cu cei noi intraţi, care mi s-au lipit de inimă.

– Nu m-am apucat de balet, cum visam, dar măcar am făcut sport. Încă nu am renunţat la ideea de balet, dar prea a fost nebună jumătatea asta de an.

– Mi-am redus din timpul de stat pe internet şi am reuşit să gestionez onorabil toate mesajele, invitaţiile şi altele asemenea care au venit peste mine ca un tsunami. Mi-am propus şi reuşesc să stau offline în weekenduri şi cîteva ore bune pe zi, cînd nu ating laptopul sau telefonul.

Am şi multe minusuri. Cîţiva oameni care m-au dezamăgit grav şi pe care, probabil, şi eu i-am dezamăgit, la rîndul meu. Multe ore de somn lipsă, căci am tras de mine incredibil, ca să fac faţă ritmului pe care mi l-am impus. Cînd mă uit înapoi, îmi pare că a trecut muuult mai mult decît jumătate de an, într-atîta de condensate au fost toate.

Sunt obosită. Grav. Deşi nu erau mari şanse să îmi iasă, am decis în urmă cu cîteva zile că mă opresc. Iar Bunuţul/Universul a făcut să fie posibil. Aşa că fac o aroganţă şi plec două săptămîni în vacanţă. La mare, desigur. Nu îmi amintesc ultima dată cînd mi-am luat două săptămîni legate concediu. Nu ştiu dacă meritam o asemenea bucurie, după toate bucuriile pe care le-am primit deja anul ăsta, dar  plec, oricum. Nu voi scrie pe blog şi voi consuma cu extremă moderaţie internet, deşi voi avea la îndemînă. O să scriu, căci atunci cînd sunt odihnită şi am timp la dispoziţie îmi iese cel mai bine. O să dorm. O să fac plajă. O să citesc, mult de tot. Am un rucsac de cărţi dorite la dispoziţie. O să mă plimb, o să rîd cu bigudiul mic şi prietena ei, care au binevoit să mi se alăture o săptămînă. Cu oamenii dragi care vor fi cu mine. O să înot. O să mă trezesc cu marea în retină şi o să mă culc cu ea în urechi. O dată pe an, cel puţin, mă întorc la trăitul pe mal de mare, cu doar cu minimul necesar vieţii. Fără nimic în plus faţă de ce e nevoie ca să supravieţuieşti. Apă, mîncare, ceva pe care să pui capul, o cîrpă cu care să îţi acoperi goliciunea atunci cînd trebuie. De fiecare dată asta mă face să îmi intre şi mai bine în cap că nu avem nevoie de vile, maşini luxoase, pantofi de sute de euro, gadgeturi fiţoase şi alte lucruri complet inutile care nu fac decît să deschidă apetitul pentru altele şi mai. Viaţa şi fericirea sunt despre lucruri simple. Dar despre toate astea, cînd mă voi întoarce din paradisul personal.

Ceea ce vă doresc şi vouă, oricum ar arăta el, mai simplu sau mai exotic. Ne recitim peste două săptămîni. Cine nu poate de dorul meu, sunt peste 200 de texte aici, are ce consuma, e ca la bazar, avem de toate, de rîs, de plîns sau de tăcut. Mă înclin şi vă mulţumesc.

 

 

 

14 răspunsuri la postarea dare de seamă şi la bună vedere

  1. ILUZIA spune:

    sa-ti fie vacanta cum ti-a fost anul ! sa vii cu sufletul curat-curatel de toate cele grele cate s-au strans acolo si cu inima usoara dar plina !

  2. CC spune:

    Vacanta binemeritata, ma bucur sa aud. Bilantul e atat de pozitiv plin, felicitari, clar ai tras mult de tine. Asa ca luna iulie cu sfantul Soooomn si mare cu carti se impunea. Ramanem „fidei”. Pe curand!

  3. Mihaela Mulesiu spune:

    relaxare maxima in „paradisul personal” iti doresc!!!
    te astept cuminte aici desi imi va fi dor…..

  4. Vacanta placuta! Si lectura cu duiumul!

  5. Petronela spune:

    mulţumesc tare, la fel să vă fie şi vouă!

  6. Claudia spune:

    Vacanta placuta! O sa-mi fie cam dor 🙂

  7. Beornotbe spune:

    Silence … si respect …

  8. Lorin spune:

    Pace ție, femeie !

  9. Liliana Radulescu spune:

    Sa ai o vacanta exact asa cum ti-o doresti;sa-ti ofere tot ce astepti de la ea!

  10. mada spune:

    Have fun!!!

  11. Nataia spune:

    Sa ai o vacanta frumoasa in care sa-ti incarci bateriile bine, bine.:)

  12. Vio spune:

    Have fun, enjoy and relax!!!

  13. alunelu spune:

    2014 a fost anul decolarii tale si acum faci o alimentare in zbor. Iti doresc sa-ti mearga bine si sa fii in continuare da capu’ tau.

  14. Borgia spune:

    Valuri linistite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *