În urmă cu un an am scris aici despre homofobie. Îmi mențin părerile. Ba chiar le întăresc, căci de atunci pînă astăzi am cunoscut o mulțime de gay, bărbați și femei, oameni extraordinari, inteligenți, culți, mai normali decît mulți dintre heterosexualii pe care îi știu. Dar nu despre homosexualitate vreau să vorbesc azi, ci despre felul în care noi, heterosexualii care facem copii – unii dintre ei homosexuali – știm să îi creștem și educăm.
Mi se trage de la un comentariu scris de o doamnă pe pagina Catchy cum că ea își iubește necondiționat copilul dar să nu fie gay. Și stau așa, tîmpă, și mă întreb cum e necondiționatul ăsta condiționat. Și mă întreabă dacă eu îmi doresc pentru copiii mei să fie gay. Sau să fugă cu un terorist islamist. De parcă are vreo importanță ce îmi doresc eu pentru copiii mei. De parcă asta e treaba mea de mamă, să îmi doresc chestii pentru copiii mei. Cum să fie, pe cine să iubească, cum să se îmbrace. De parcă treaba mea de mamă nu e să îmi sprijin și ajut și iubesc copiii ORICE ar alege să facă sau fie.
Există un singur răspuns la întrebarea de mai sus: eu îmi doresc ca fetele mele să fie fericite. Orice ar însemna asta. Dacă a fi fericite înseamnă să iubească o femeie, un musulman, să aibă grijă de copii bolnavi de SIDA în Africa, să lupte pe front în Afghanistan etc., eu le voi sprijini și iubi la fel de mult. Sigur că le voi expune riscurile la care s-ar supune dacă ar îngriji bolnavi de SIDA sau ar merge pe front, sigur că m-aș îngrijora dacă alegerile lor ar implica riscuri DAR nu aș practica șantajul emoțional, terorismul psihologic ca să le influențez alegerile.
Sigur, veți spune, unii ați spus deja, dar dacă aleg să se drogheze? Sau să fie teroriste islamiste? Tot așa vei spune, că le susții? Fiindcă așa știm noi să comparăm cireșele cu avocado. Păi, dacă ar alege un comportament autodistructiv, ar trebui să mă caut bine de tot pe mine, căci un copil care face așa ceva are o mare durere ascunsă, care vine din copilărie. Copiii educați cu dragoste, libertate, susținere necondiționată de vreun dar nu ajung să se autodistrugă. Dar dacă totuși o fac, tot cu dragoste și susținere necondiționată se rezolvă problemele.
Și da, din nefericire am prieteni gay care au fost alungați din casă de părinții lor pe motiv că ei i-au născut normali. Care au relații de ani întregi cu un partener de același sex dar se ascund pentru că părinții lor nu pot accepta așa ceva. Oameni teribil de faini și teribil de triști. Care nu se pot duce acasă de mînă cu omul pe care îl iubesc și cu care își împart existența uneori mai normal decît mulți dintre noi, ăștilalți, pentru că părinții lor nu îi pot accepta așa cum sunt.
Mă tot mir ca proasta, venind dintr-o generație de copii neacceptați de părinți din motive mult mai puțin spinoase decît orientarea sexuală, cum am ajuns să fim părinți intoleranți la rîndul nostru. Cunosc mulțime de oameni care au devenit doctori că așa au vrut mamele și tații lor, deși și-ar fi dorit să fie aviatori, pianiști, pictori sau ingineri. Care nu s-au căsătorit cu cine au iubit, că s-a opus familia. Care nu sunt în stare să divorțeze, deși au patruj de ani, fiindcă și-ar distruge părinții. Care nu au curaj să își ducă iubita cu copil acasă, că mama nu ar suporta gîndul și așa mai departe. Suntem, generația mea, în zdrobitoarea majoritate, niște ciuntiți de comportamentele distructive ale părinților noștri, de educația tradiționalistă de tipul eu te-am făcut, eu te omor, de medii viciate și viciante, produse cu defecte nu de fabricație ci de educație. Și ne încăpățînăm să perpetuăm modelul ăsta viciat și la copiii noștri. Nu reușim să înțelegem nicicum că odraslele noastre nu ne aparțin, nu sunt proprietăți, bunuri, ale căror destinații le stabilim noi, ci ființe prin ele însele, capabile de alegeri proprii. Și că treaba noastră (privilegiul nostru!) este aceea de a a-i ghida, ajuta, înțelege și mai presus de toate, a-i iubi exact așa cum sunt – că noi i-am adus pe lume, noi îi formăm.
O să scriu despre asta pînă o să obosesc. Și voi continua să îmi susțin copiii pînă la capăt, în toate alegerile lor. Iar asta nu e o afirmație apriori, fără să știu ce implică cu adevărat să faci asta, căci nu am copii mici ca să vorbesc inconștient. Ci în urma unor experiențe care ar fi făcut gura pungă altor părinți. Fie-mea cea mare, care vara asta devine majoră, a făcut deja o sumă de alegeri pe care le-am primit fără să mă clatin vreo clipă. Și așa voi continua să fac, căci ăsta e rolul meu, să o sprijin, accept și iubesc indiferent de ceea ce decide pentru sine. Dar asta presupune și să îți dai, ca părinte, o minimă silință să afli cine e copilul tău cu adevărat, ce își dorește, cum gîndește. În urmă cu puțină vreme am avut o discuție cu cea mică despre a spune întotdeauna adevărul, orice ar însemna asta. Și îmi spusese, șoptit, dar mama, poate nu-mi vine să-ți zic anumite chestii, ca să nu îți schimbi părerea despre mine. Și am privit-o în ochi și i-am repetat – și o voi face pînă mor – că nu există NIMIC din ce ar putea face sau spune care să-mi schimbe părerea despre ea, că e copilul meu și o voi iubi indiferent de alegerile sau faptele ei, că am încredere deplină în ea și că, chiar în cazul extrem și improbabil în care ar face ceva rău, eu tot acolo voi fi să o susțin și ajut și iubesc, cînd poate nimeni altcineva nu o va face. Iar asta e o treabă pe care o simt răzbătînd din toată ființa mea, nu e curent de parenting colportat pe bloguri și prin reviste pentru mame.
Ce-am mai debitat:
cum am fost logodită o zi (virtual) Postarea următoare:
10 aprilie 2015
Fără să încerc vreun neosofism (:D) oare o fi și păstrarea de secrete o caracteristică a dezvoltării armonioase a unui copil?
habar nu am ce vrei să spui cu asta. dacă insisnuezi că eu nu aș păstra secretele copiilor mei, te înșeli amarnic.
Nicidecum. Cred că mă referam doar la alt palier de vârstă și de probleme.
Daca copilul simte nevoia sa-ti ascunda ceva, inseamna ca tot la tine, ca parinte, e problema. Nu i-ai transmis siguranta si confortul necesar unei comunicari deschise.
Touché! Majoritatea copiilor sunt doar un vehicul prin care părinții își retrăiesc viața. Și uite-așa îi investesc cu toate frustrările, angoasele și visele lor neîmplinite. Puteți să dați cu piatra, dar cred cu tărie că a face copii este la majoritatea oamenilor (nu la toți, bineînțeles) un gest de profund egoism, chiar dacă pare că nu e așa. Unii fac copii ca să-și umple viața, alții ca să-și salveze cuplul, alții pentru că toți prietenii lor au copii, alții ca să nu rămână singuri la bătrânețe etc. Totul e despre EI, și nu despre viața aceea care care se înfiripă… Nimeni nu se gândește ce responsabilitate este să crești pe cineva, să formezi o personalitate, să ajuți un suflet să-și găsească drumul (suflet care nu-ți aparține, nu e proprietatea ta, să fie clar). Și uite-așa se nasc generațiile fucked-up, de care părinții nu au timp, dar de la care știu foarte bine să pretindă. Și ca să fie clar: am 31 de ani și nu am copii pentru că înainte de a porni pe drumul ăsta vreau să fiu sigură că nu voi face toate cele enumerate mai sus.
Wow, ai spus absolut tot ce aş fi vrut eu să zic, dacă aş fi putut să-mi articulez gândurile atât de bine! Ai mare dreptate, Monica, şi extrem de puţini părinţi îşi dau seama de tot ce ai spus tu mai sus. 🙁
Bravo Monico! Bine de tot!
Trecem la rubrica… ASA DA !
Ma bucur tot mai mult ca am inceput sa citesc acest blog de nervi ( pentru unii). Multumesc! Zi frumoasa!
Amu nici Iisus nu a reusit sa fie pe placul tuturor. Iar eu sunt chiar nimeni, ce pretentii sa am?
Poate ești nimeni pentru unii, dar pentru fetele tale sigur ești cineva și asta contează cred mai mult decât părerea oricărui cititor de pe blog.
Din păcate nu sunt mamă, dar pot să spun că dacă toate mamele ar gândi ca tine, ar fi mai mulți copii fericiți.
Și nu mă refer la copiii care încă depind de părinți in alegerile pe care le fac (cei până in 10-12 ani), ci la cei care atunci când trebuie să facă o alegere, de orice natura, îmbrăcăminte, școală, iubit, carieră, știu că au tot sprijinul de acasă.
Până la urmă, hotărârile copiilor depind și de decizia părinților de a fi sau nu lângă ei.
Ceea ce i-ai spus tu mezinei tale, le repet eu aptoape zilnic copiilor mei, ca sa le intre bine in cap! Cea mare mi-a spus intr-o zi ca nu vrea sa ma dezamageasca….Niciodata nu ma vor dezamagi sau nimic din ce vor face nu ma vor determina pe mine sa nu ii sustin sau iubesc. I-am spus ca mi-a demonstrat deja ce poate, ca este mai mult decat mi-as fi dorit sau as fi sperat eu vreodata de la copilul meu…
In plus, as spune eu, inca mai avem mentalitatea aia ca un copil creste si el pe langa casa omului, ca nu-i trebuie multa atentie. Poate om pricepe naibii la un moment dat ca sa aduci un copil pe lume e o responsabilitate si ca nu-i faci ca sa-ti satisfaci orgoliul personal si sa-ti implinesti visele din copilarie prin ei, ci ca sa cresti oameni mai buni ca tine. Nu asta-i scopul pana la urma? Ca generatiile care vin sa fie mai bune (inteligent, spiritual etc.) decat cele care au trecut?
Ziceam si eu la un moment dat ca nu fac copii ca sa ma simt implinita, ca nu cred ca scopul meu in viata e de a avea copii. Si mi-au sarit unii in cap ca vai, doamne, asta e menirea omului si mai ales a femeii, sa faca plozi. Uite de aia avem homofobi si tot felul de alti ***fobi: ca facem copii din obligatie si apoi ii crestem de parca ne-ar apartine!
Ai mei imi spuneau mereu ce mult ma iubesc…dar…am dat la medicina, desi vroiam la teatru, am avut un iubit pe care l-am ascuns un an pentru ca ai mei ma vroiau cu un altul…am ajuns cocosata de durere la urgenta…si incurajarea de acasa a fost :”sa
nu cumva sa fii gravida, ca acasa
nu mai vii”…(am avut o
infectie…). M-am impotrivit unui
mariaj aranjat de familie…am fost
santajata cu dezmostenirea…dar
m-am casatorit cu omul iubit,
cand a venit…Acum? Mi se spune
ca sunt un om realizat datorita
lor. Am suferit mult, nu am
inteles ani de zile nimic din
educatia asta…m-am luptat cu ei,
de multe ori am castigat…dar cu
cat efort si lacrimi…Acum sunt
mama. Copilul meu e fericit. Si
ma uit si vad ce liber se simte. Si
ocrotit. Si iubit. P.S. Tata mi-a
spus la un moment dat asa :”Fata
tatii, sa iti gasesti ce iubit vrei tu
, doar sa nu fie negru.”
Acum imi dau seama ca eu imi fac viata frumoasa. Si nu ma uit in urma. ;-);-);-)
Cum zicea mama unei prietene: „Cu oricine, mamă, doar cu otomanu’ să nu te prind…” 😉
A fi parinte e usor, nasti un copil si gata. Dar nu e suficient sa impui visele tale copilului, e firesc sa-l ajuti sa-si creioneze propriile vise si sa si le indeplineasca. E firesc sa-i fii alaturi oricand, oriunde, sa stie ca se poate baza pe tine, fara sa fii sufocant. Discret, dar permanent, ca o stanca. Am preferat sa discut deschis cu copiii mei, sa-mi spuna totul, inclusiv cand si-au inceput viata sexuala, cand au fumat sau baut, orice. E mai bine sa fumeze in prezenta mea, desi eu nu fumez, e mai bine sa-si aduca prietenii la mine acasa, decat sa se ascunda, sa se revolte. I-am lasat sa-si faca propriile greseli si sa traga singuri invataminte. Eu doar le-am fost alaturi. I-am invatat sa zboare si i-am lasat liberi. Le sunt mama, prietena si confidenta. Radem si vorbim mai mult sau mai putin, dupa imprejurari. Nu sunt o mama perfecta si nici nu vreau asta. Am facut si eu foarte multe greseli in viata, dar viata mea e a mea, viata lor e a lor. I-am invatat sa aleaga ce e bine pentru ei, dar cu bun simt. Eu am o vorba, pe care o repeta si ei: indiferent ce vrei sa fii in viata, poti fi medic, aviator sau prostituata, sau gunoier, nu conteaza. Important este sa-ti placa tie ceea ce faci si s-o faci cu placere. Multi m-au blamat pentru vorbele astea, dar eu asa gandesc. Imi sprijin copiii, indiferent ce drum aleg in viata. Fara conditionare. Ii iubesc si-atat 🙂
Cred și sper că majoritatea parinților realizează la un moment dat, de preferința cât mai devreme, ca își iubesc și își vor iubi copiii necondiționat. Și totuși am învățat ceva astăzi, de la tine: că este important sa-i facem și pe copiii noștri să priceapă acest lucru. Mulțumesc!
Bine pusa problema, asa! Prietenul meu cel mai bun era gay. Era, pentru ca in 2012 a murit… de HIV, care i-a provocat TBC. La 39 de ani… Era fiu unic, si pentru ca nu voia sa-si intristeze parintii (a se citi „nenoroceasca”), viata lui a decurs fix in acest sens. Aveam senzatia ca traieste pentru ei, pentru a le face lor viata mai usoara… in sensul ca ei sa creada ca e bine-mersi hetero. „Nu pot… ca ei sa afle! Ii omor…”, zicea. Intr-un orasel de provincie asa ceva e de neacceptat. I-ar fi spus ca e bolnav, sa mearga sa se trateze. Si era si credincios… saracul… Zbaterile lui, chinul care-l traia zi de zi… nici macar prietenii din copilarie (unii, care-si ziceau „cel mai bun prieten”), nu i le stiau. Cu regrete tardive, apoi… mda. Cumva, tot din cauza asta s-a apucat si de baut, boala grea. Ma rog, parintii lui s-au stins – cu 1 an si 3 ani – inaintea lui. Interesant e ca dupa ce a murit el, niste rude au vorbit despre el in termeni nu tocmai ok. Chiar si pe la autoritatile sanitare. Nemultumiti si „neconsolati” de fapt, pentru ca ramane pe ei o pata… din cauza rudei lor… Mai putin din cauza vietii lui pe care, mult prea putini au incercat s-o inteleaga cu adevarat. Ma doare enorm ca nu mai e… Pe el il durea cumva „conditionarea” de care zici. Si normal, ma gandesc ca foarte putine MAME ar putea spune, din suflet, copilului lor: „Stiu foarte bine ce-am crescut! Fa cum crezi tu ca e mai bine pentru tine! Bazeaza-te pe instinct, ca e bun!” … asa cum mi-a zis MAMA, cu cateva luni inainte de-a se stinge…
Toata viata am auzit si eu „sa nu faci x”, „sa nu te vezi cu y”, „sa dai la facultarea z” ca daca nu, nu mai vii acasa. Am rezolvat cu multe tipete si scandaluri 🙂 din fericire nu m-a dat nimeni afara din casa, dar nu a fost nici roz. Partea care a rezonat cel mai mult cu mine din postarea asta de blog a fost faptul ca si mama mea e parte a generatiei careia i-au fost impuse lucruri de parinti. Si acum cateodata mai imi zice sa nu ii spun bunicii anumite lucruri pe care le face, ca o cearta pe urma. Si mama are 50 de ani…
Absolut superb! Ai sintetizat tot ceea ce inseamna părinte adevărat in articolul asta. Ai atins chintesența problemei. Ma bucur ca reușește cineva sa dea replica, intr-o maniera corecta, la toate mizeriile ce ni se perinda in fata ochilor de la nivel de autointitulați zei, la care stau si se zgaiesc cu gurile cascate mult prea multe cutii craniene goale in care se scurg aceste mizerii.
Foarte de acord. Copilul nu trebuie sa fie un copy-paste al parintelui, doar ca ceva mai tinerel. Nu, el trebuie sa fie un individ de sine statator care sa poata lua singur decizii sanatoase pt viata lui. Am ajuns la concluzia ca sunt multi care ar fi trebuit sa ia lectii strsnice de parenting inainte de afi adus un suflet pe lume. Unii intuiesc ce e bine sa faca, altii nu, dar se documenteaza, altii citesc, dar nu se prinde nimic de ei si altii nu se pricep, dar nici nu citesc…Toti copiii merita un parinte, dar nu orice parinte merita un copil.
Perfect de acord cu ce ai scris, dar, totusi cred ca trebuie sa avem rabdare si cu parintii. Nu cred ca le este usor sa afle peste noapte ca fiul/fiica lor e gay, ca sunt diferiti, ca vor fi aratati cu degetul, ca poate nu vor avea nepoti. Cred ca sufera la fel de mult ca si copiii lor cand le ascund asta. Respingerea clar nu este o solutie acceptabila, dar este nevoie de o perioada de acomodare, nu stiu daca e ceva ce poti accepta cu usurinta de pe o zi pe alta.
Zici ca tre sa accepti ca e criminal… Pai sunt multi heterosexuali care nu fac copii ca nu vor sau pot. De aia facem copii, sa devenim nuntasi si bunici?
Pe mine ma socheaza faptul ca noi ca societate suntem extrem de brutali cu copiii nostri. Observ o inclinatie mult mai mare a unora oameni sa nesocoteasca suferinta unui copil fata de cea a unui adult. Aparent consideram ca suferinta celor mici nu conteaza… si asa uita, sau ceva de genul.
Asa e, ca o orbire generalizata si perpetuata in mod nefericit. Alice Miller a scris despre asta foarte exact:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alice_Miller_Le_Drame.htm
Ar fi o lectura buna pentru oricine… dar majoritatea oamenilor isi apara cu patima obnubilarea.
Asa de frumos ai scris ca mi-au dat lacrimile! Si asta imi spune multe, despre mine, mai ales. 🙂
Frumos articol! Eu nu sunt mama inca, dar pot sa inteleg nevoia de a avea un sprijin real in familie, indiferent de alegerile pe care le face fiecare in viata. Sa judeci e foarte simplu, dar sa accepti si sa cauti o solutie e mai dificil. Asta tine si de educatie si indoctrinari. „Asa se face” este o propozitie atat de jalnica, dar inca persista si oamenii o iau ca atare. Asa se face pentru gura lumii, pentru personajele care dau mai multa importanta celor din jur, decat asupra lor sau a familiei. Nu avem nici un drept sa le impunem oamenilor de langa noi cum sa fie, cine sa fie si de ce fie. Suntem unici, functionam fiecare altfel, avem o personalitate individuala. Hai sa nu mai formam „modele”, ci sa investim in cultura, civilizatie si libertate. In loc sa fim tristi pe viata, putem sa alegem sa facem ceva. Totul tine de noi. Esti o mama frumoasa, open minded si cu un suflet mare. Le doresc oamenilor sa-ti intelega cuvintele, iar in loc de mici monstruleti, sa creeze progenituri mai fericite, visatoare, pozitive, zambarete si cu speranta.
Doamna draga, multumesc ca m-ai folosit ca sursa de inspiratie.. DAR ai inteles din nou gresit:) Am spus ca nu imi doresc ca fiul meu sa fie gay.. ca sper si doresc pentru el o viata normala, asa cum orice mama dorescte pentru puiul ei:) Mi se pare urat, urat de tot sa interpretezi orice si sa scroti subiecte de articole pe tema altora;) Orice femeie isi doreste pentru copilul ei sa fie normal, intreg, fericit, sanatos:) Orice femeie normala neindopata cu ideologisme ieftine, cu clisee scriitoricesti si cu ipocrizie maxima;) Nu inseamna ca mamele de copii gay sau cu cancer sau cu diverse dizabilitati.. sau cu comportamente aiurea nu si-i iubesc, neconditionat:) Dar oare isi doresc asta pentru copiii lor? Termina cu cliseele ipocrite si mai judeca si cu inima de mama care spera ca puii ei sa aiba o viata normala:) Daca dumneata iti doresti ca fiica ta sa aiba o viata normala inseamna ca nu ai iubi-o altfel? Sau daca ai spune ca speri ca fiica ta sa nu faca avorturi in serie, sau sa nu treaca la islam, sau sa nu se faca actrita de filme mai putin recomandate minorilor.. asta ar insemna ca esti o mama rea? Mai si gandeste , doamna mea, inainte de a scrie aberatii;)
N-ai înțeles nimic. Nu-i de mirare, insa. Tine-ti laturile pentru troaca ta, nu încerca sa le reverși si pe-aici.
repet avertismentul și pentru tine: aici e casa mea, zbori afară dacă nu te poți abține de la jigniri și judecăți de valoare comuniste. ești intolerantă și îngustă: perfect, la tine acasă! eu nu am venit să îți vîr pe gît convingerile mele, ai venit aici singură, de plecat pleci pe geam, din voleu.
http://acestblogdenervi.ro/comments-disabled-theyll-sometimes-stay/
Doamne, MIZERABILA MAI ESTI! Atat!
Esti o taranca de etnie rroma, cu ifose, depresiva si care isi jigneste cititorii care nu-i canta in struna. Nu stiu cum de pot lingaii astia sa te pupe atat de adanc in zona anala, pentru ca esti o femeie semidocta, urata (si la propriu si la figurat), gretoasa si mediocra din toate punctele de vedere! Mi-e scarba de raspunsul tau dat Mihaelei, probabil vei sterge mesajul, dar nu e important ca nu-l vad ceilalti, important e ca l-ai vazut tu! Esti jalnica, femeie! Auzi, scriitoare! Du-te la alt psihiatru, ca ala care-ti da tie anxioliticele e depasit. Trateaza-te, mizerie de femeie!
ba nu îl șterg, ca să îl poți reciti și să vezi cine are nevoie de ce. este posibil să fiu o țărancă de etnie rromă, depresivă și urîtă, mediocră și semidoctă, îți dau dreptate, de multe ori așa mă văd și eu. însă te rog, recitește mesajul tău și dă-ți o notă.
Wow…uite o adevarata”doamna”…
petronela, de ce nu ai spus ca esti gretoasa ? o sa cumpar de acum niste lamaie, pentru cand o sa te citesc. :))
si doamna mihaela sau o alta mihaela, ca am inteles ca sunteti doua si nu stiu care si cum ati postat aici, ca sa o insultati, ati fi putut-o face in privat, dar facand-o in public, „mai ales ca nu e important sa-l vada ceilalti”, prin modul de exprimare nu se poate banui decat ca sunteti complexata de ceva. ah, si cand vad o femeie vorbind asa, ma gandesc numai la „un show pacatos” si la certurile manelistelor.
Ahaaa, deci lingăii pupă ȋn zona anală, nu pupincuriștii. Și atunci aștia cu ce se ocupă???
Atâtea calități ȋntr-un singur om și noi să credem că deții doar defecte? Bine că ți-a făcut doamna de mai sus o scurtă caracterizare să te cunoaștem și noi, că tu ții totul secret, nu te lauzi cu nimic 🙂
Cât despre „distinsa lady”, DOAMNE FEREȘTE să o calci pe bombeu la coadă la mici, că n-ai timp nici să-ți ceri scuze și ți-a umplut deja frigiderul.
Imi cer scuze pentru micile greseli de tipar care apar in comentariul de mai sus.. sunt din graba si din indignarea cand vad ce inteleg unele”minti luminate ” din ceea ce spun altii..
Nu stiu cine sunteti si la ce faceti referire.
Eu as vrea sa precizez ca suntem doua cu numele Mihaela. Nu ma identific deloc cu tiza mea.
Pentru ca se știe, doar, „micile greșeli de tipar” sunt doar o excepție. Never seen before.
Ai mei mi-au impus liceul,drept urmare m-am trezit la LSN fara sa-mi doresc acest lucru.Problema era ca noua nici nu ne trecea prin minte sa avem vreo parere despre scoala pe care o vom urma.Fata mea a avut libertate deplina in privinta liceului a facultatii ,a prietenilor ,in general tot ce inseamna viata.Acum vad ca am procedat corect.Iubirea imensa pe care o purtam copiilor nostri nu trebuie sa fie conditionata de nimic.Sunt alegerile lor si ca parinti suntem datori sa fim alaturi de ei,indiferent daca rezonam sau nu cu hotararile lor.
Si o intreb pe Mihaela de ce crede ca daca fiul e e gay nu ar putea avea o viata normala? Ar putea merge la scoala, la facultate, la serviciu, ar avea un partener de viata, o familie. Unde apare anormalul? Adica nu poate sa fie fericit pentru el ca are un iubit si nu o iubita?
„sa fie fericita”
Buna Petronela,
Am citit cu placere gandurile tale. Si sunt de parere ca intr-un enunt, ce e dupa DAR conteaza.
Ceea ce am invatat din experienta proprie de viata, am 41 de ani in cateva zile, este ca un copil este o implinire continua. Odata cu nasterea fetitei mele m-am nascut si eu ca tata. Si din acel moment, alegerile mele pentru ea au o valoare care nu o voi putea cuantifica decat din momentul in care ea va fi cea care isi va asuma consecintele acestora. Din momentul in care isi va putea asuma consecintele alegerilor, libertatea ei va fi totala. Si nu pentru ca azi nu o are, ci pentru ca pentru o lunga perioada de timp, fiind dependenta de mine si de mama ei, nu prea ar avea ce face cu libertatea.
Si atunci iti dau dreptate in ceea ce ai scris ” căci ăsta e rolul meu, să o sprijin, accept și iubesc indiferent de ceea ce decide pentru sine”
DAR pana atunci, pana cand isi va alege singura „destinatia” voi cauta prin tot ce sunt si cu toata puterea mea sa o invat, sa ii fiu un exemplu, sa o iubesc si sa o respect pentru momentul in care ajunsa la destinatie sa aprecieze drumul pana acolo, …si asta pentru ca eu nu cred in destinatie. Eu cred in clipa de acum, in micile bucurii de fiecare zi. cred ca viata e frumoasa si grea. Si am sa o invat sa viseze si sa-si doreasca lucruri, sa se lupte si sa munceasca pentru ce-si doreste, DAR va sti sa o faca cu placere. Doar sa se uite la tatal ei.
Si cand eu nu voi mai fi sa o sustin si sa o iubesc neconditionat, fiica mea va fi si atunci fericita.
Dar… Petronela, inchei cum tu ai inceput si spun ca am scris azi aici:
„despre felul în care noi, heterosexualii care facem copii știm să îi creștem și educăm.”
Multumesc
Si daca fiica ta va avea copii la randul ei cu vreo problema – oricare ar fi aceea – si ar fi ea cea intoleranta cu proprii copii, ce faci? Pe cine sustii? Pe ea sau pe nepotul respectiv?
Sa nu-mi spui ca o educi toleranta, pentru ca spui ca are dreptul la optiuni proprii si se poate afilia la vreo religie oarecare cu reguli stricte. Sau poate sa simta ca a fost lasata prea libera si considera ca asta a pus-o in pericol, ceea ce o poate determina sa instituie reguli mai stricte pentru copiii ei. Nu stii niciodata cum evolueaza un om. Poti prognoza doar cum evolueaza un grup suficient de mare cat sa se aplice statistica.
Pana la urma problema se rezuma, ca de obicei, la generalizare lipsita de sens sau/si judecare a altora fara sa cunosti contextul. Generatia mea, care presupun ca e aceeasi cu a ta nu este nici frustrata, nici intepenita in proiect. Este flexibila si accepta incredibil de multe daca i se pare ca intelege ce se intampla. Ca sa generalizez si eu, na!
întrebarea e lipsită de sens: de ce să mă bag eu în educația pe care o dă copiilor ei? iar restul sunt insinuări.
fiica mea nu consideră că a fost crescută prea liber – are 18 ani, deci discernămînt, că a respecta copilul nu înseamnă să nu îl crești învățîndu-l ce e bine și rău. repet: complet insidios comentariul tău.
Nepotelul meu are 2 ani. Eu il iubesc si atat. Nu am treaba cu alegerile pe care le fac parintii lui pentru el si cu modul in care il educa. Cand ceva contravine cu convingerile mele cer permisiunea de a-mi spune parerea, dar ei sunt cei care aleg sa tina sau nu cont de ea. Cand a nascut, fata mea m-a intrebat daca am sa-i dau vreun sfat i-am spus: ” Iubeste-l ! Daca am 3 copii nu inseamna ca sunt experta. De ce sa repeti greselile mele? O sa le faci pe ale tale. Nu este nimeni perfect. Daca iti iubesti copilul neconditionat, greselile sunt minime”. Petronela esti minunata ! Daca acum as avea 20 de ani si ar urma sa am cei trei copii, citindu-ti blogul as face mult mai putine greseli decat am facut. Avand peste 50 nu pot decat sa ma iert gandindu-ma ca am facut tot ce am crezut ca este mai bine pentru copiii mei cu cunostiintele de la momentul respectiv. Ma felicit pentru lucrurile bune pe care le-am facut. Copiii mei si-au ales drumul in viata, eu i-am sustinut si stiu ca usa casei mele este deschisa oricand , orice ar face.
Asta era si ideea… De ce sa te bagi in conceptiile de viata ale altor parinti (si inca la modul acuzator si dispretuitor) daca nu consideri ca e cazul sa te bagi in modul in care isi va creste copilul tau copiii proprii?
Iar in privinta a ceea ce va gandi un copil oarecare, fie el al meu sau al tau, nu am facut o afirmatie, ci am prezentat o ipoteza. De unde sa stiu eu ce va gandi un om candva? Nu stiu precis nici ce voi gandi eu maine.
Spun doar ca judecarea si blamarea altor moduri de a vedea viata sunt la fel de prezente in articolul tau ca si in gandirea celor care nu suporta homosexualii, sa zicem.
doamnă, ONU a recunoscut drepturile minorităților sexuale. aici vorbim de discriminare, intoleranță, asemeni cum altădată cei care s-au născut negri pățeau asta. astăzi, dacă spui nigga, pățăști. sper să se întîmple la fel și în cazul minorităților sexuale. și am încheiat discuția, mergeți fiți intolerantă altundeva.
oops. deci se confirma regula. n-am argument, agresez. ok. distractie placuta. sincer, am nimerit din greseala pe blog si am vrut sa vad daca se poate purta o discutie. daca poti arata o urma de intoleranta in ce-am scris eu poti lua premiu pentru capacitate de rastalmacire. Oricum nu mai trec pe-aici sa verific. Din pacate, cam astia sunteti lideri de opinie. Sper ca doar pe internet.
Doamna Dana ,sa stiti ca se intampla foarte rar , ca intr-o polemica intre Petra si altcineva ,sa n-aiba Petra dreptate.Cazul de fata este , dupa umila mea parere unul din acele cazuri rare.Rezonez cu postarile d-voastra, pe acest subiect.In afara acestui subiect , rezonez cu tot ce spune Petra.Nu-mi dau seama ce o face sa nu vada ca de fapt convingerile ei pe acest subiect imping la intoleranta.Ma intreb, oare un negru daca ii spune unui alb”albinos” „spalatura „sau alte jigniri pateste ceva .:)
Indiferent cat de foame ti-ar fii, nu manca cacat!
Uite un „copil” dereglat total.
Vai steaua lui…
http://kalindrachanbeauty.tumblr.com/
Sa luam aminte la inima noastra, sa cântarim ce iese din noi si din gurile noastre,invaţaţi de la pasari, lasa-ţi copii sa zboare,asa cum si voi-parinţi azi aţi vrut sa zburati si nu aţi avut curaj .Cat despre cei judecatori,spun,priviţi-va in oglinda si vedeţi-va asa cum sunteţi cu adevarata si va rog nu minţiţi nici atunci .Este oare plina inima noastra de iubire care sa stoarca râuri de lacrimi,caci iubirea fara lacrimi nu este. Hai toate cele bune sa aveţi!!!!!!!!!!!
D-le ALCAZAR, chiar nu aveți nicio limită? Mă ȋntreb dacă puteți fi fericit când emanați atâta răutate.
dl Alcazar nu mai este printre noi. fie-i țărîna virtuală ușoară.
s-a dus să scuipe venin în altă parte. el confundă dreptul la liberă exprimare cu posibilitatea de a jigni. ori aici nu poți veni și mă insulta pe mine și pe prietenii mei și apoi să spui că ai dreptul la o părere. nu funcționează așa. fiindcă data viitoare nu te mai primesc în casa mea și la masa mea, dacă eu îți pun o ciorbă în față și tu scuipi în ea și-mi înjuri invitații.
Nu că m-aș bucura de “răul” lui, dar fie-i țărâna virtuală grea, poate-i astupă gura să nu ȋi mai suporte și alții jignirile și răutățile 😉
păi nu e niciun rău. eu am mai zis: pe oameni nu e îndeajuns să îi rogi să nu facă, trebuie să le interzici.
Eu nu inteleg de ce simt unii nevoia sa comenteze intr-un mod urat. Le-as da un sfat. Sa caute bloguri unde se regasesc si sa comenteze acolo. Eu citesc blogul asta pentru ca imi place ce citesc. Si uneori comentez. Asa ca, nu va place? Nu cititi. Sau daca cititi, macar aveti decenta sa comentati la modul decent si civilizat, nu veninos. In fond Petronela nu vrea sa schimbe parerea nimanui.
Buna, intamplator am ajuns pe blogul tau si sincer m-a mirat faptul ca nu folosesti corect ” î” si „â” , adica se scrie „când” nu „cînd”…. Stiu ca probabil o sa te deranjeze comentariul meu sau o sa se gaseasca cineva sa ma critice , dar nu exista nici o explicatie pentru folosirea incorecta a lor…….. O zi buna!
ba există. este o alegere asumată, sunt mulți scriitori care au ales să facă asta, mulți filologi. uite de ce: http://www.pruteanu.ro/103deceidini.htm
minunat articol!!!!!!
Sper ca fata mea sa nu fie gay, nu pentru ca nu as inghiti asta, ci pentru ca si-ar primi prea multe suturi din partea societatii asteia. Sau poate pana peste inca niste ani buni, ne mai maturizam si noi un pic la bibilica.
ORICE ar face si ar gandi, vreau sa stiu. Sa o ajut, daca este nevoie, sa o sprijin emotional, sa discutam. Orice ar face si ar gandi, o iubesc cu toate celulele mele. De cand s-a nascut si pana dincolo de moarte.
înțeleg ce spui. așa e, țara asta homofobă e un loc tare nasol pentru cineva care e gay.
Neconditionata….. greu de inteles probabil pentru multi dintre noi, constientizam doar in conditii extreme, deces din pacate de cele mai multe ori al celui drag/a noua (indiferent ca este parinte, bunic, copil, iubit, iubita, sot, sotie samd), putini sunt cei care inteleg in proportii diferite termenul de iubire neconditionata, iar atunci cand ne dam seama incercam sa demontam majoritatea prejudecatilor ridicate in timp de noi sau de altii. Dpmdv dragostea/iubirea neconditionata se ofera in orice context si poti fi chiar homofob sau alta forma de hatereala, tot o vei oferii cu un pret, pret pe care nu-l va cunoaste niciodata copilul sau persoana careia ii oferii neconditionat orice. Pretul este lupta interioara din noi, incercarea de a asimila un adevar absolut despre situatia creata (orice tip), ne vom acuza continuu, vom considera greseala vietii noastre intr-un anumit context, si o vom duce in mormant, fara a incerca de a indrepta ceva ce nu intelegem, de aici si nevoia de dragoste/iubire neconditionata pana la adanci batraneti……. regret …… lumea in care traim astazi intr-o proportie peste medie este insensibila, rea, imorala, iar cei blajini, calzi, fara porniri radicale sunt catalogati „inadaptati”. Probabil odata cu varsta devenim cu totii mai intelepti fiecare dupa nivelul lui (nu exista egalitate sau totalitarism in gandirea individuala, cel putin asta este parerea mea), si dupa ce vom intelege mai bine viata, ne vom schimba si obiceiurile, tabieturile si nu in ultimul rand nevoile, dar va fi destul de tarziu pentru a putea transmite mai departe cunostintele acumulate si cernute prin sita intelepciunii.
Cu aceeasi placere inca te citesc, si astept inca o mangaiere mentala atat de necesara cateodata.
PS: imi starnesti o urma de tristete, ma alarmezi inca odata sa fiu pregatit pentru orice, si nu-mi prea place (cu tot respectul, te apreciez si inca ma gandesc la „muratura din bucatarie” si la saorma :)) ), sunt mult mai multe de discutat pe acest subiect, este normal suntem 7 miliarde, deci 7 miliarde de pareri.
Aoleu! Inca o Mihaela!! Bai, sa ne intelegem! Eu sunt Mihaela. Neveninoasa. Probabil ca pentru „o alta Mihaela” fac parte din gasca lingailor care pupa, desi eu credeam ca lingaul linge…Cre’ ca sunt si eu o tiganca urata, mediocra si semidocta si d-aia imi place blogu’ asta. Doamnelor .de ce nu ii onorati pe altii cu prezenta dvs atat de docta si frumoasa?
Pe fata din dreapta ati facuto singura, dna Petronela ? Ca va luat fatza. Sa va traiasca amandoua, cas tare frumusele !
mulțumesc, Raj! la fel și ție.
de ce numi apare postarea ?
Oi fi banat, da ceam facut ?
Mam speriat, dna Petronela,credeam ca vatz debarasat de mine, ca sa io spuneti lu Mutu a lu Consuela de la Ageacs ca nu vau zis pretenele dv. scriiitoare ca vatz complecat cu 1 ca mine. Intuesc ca si dnei Ana i s-au facut reprosuri de acest gen. Masculin adica, caci io is 1 barbat falnic de genu masculin. Muschi, tatuaje, ceafa, etc. Sarumana la dv. si va pup fetele cu mult drag pe crestet…
de tine, Raj? niciodată, murim de gît. i-am dat papucii lui Alcazar, că întrecuse orice limită a bunului simț. Paște fericit!
Dra sau doamna care semnati cu pseudonimul O ALTA MIHAELA, sunteti o anonima ca si mine, o lasa ca dv., o nefututa tot ca dv., caci altminterea n-ati fi asa de josnica. Presupun ca si in viata de toate zilele sunteti o nemultumita…
Dna Petronela, unde mi-e postarea, caci n-am scris cuvinte urate. Nu am scris de pilda muie, sange si cacat, asta-i rock adevarat pt. doamna O ALTA MIHAELA…
Dra IONELA, in ce ma priveste, era bine sa fi scris in continuare dnul ALCAZAR. Asta daca nu m-ar fi jignit decat pe mine. Va urez 1 Paste linistit, acuplari multiple ca a fost lung postu, sarmale, mel si drob cu masura !
D-le Raj, dar de ce să jignim? Nici animalele nu se înjură, și vorba aia, sunt animale 😉
Și eu vă doresc un Paște Fericit, cu lumină și liniște sufletească și de-ale gurii ce vă dorește gura si stomacul 🙂
„mai normali decît mulți dintre heterosexualii”… Defineste, „normaliatea”.
Am prieteni gay, sunt oameni normali, nu au un corn in frunte sau 3 picioare si 7 mameloane. Sunt oameni la fel ca orice alt om. Ceea ce face fiecare in intimitate, e ceva personal. Sunt multe cupluri heterosexuale care sunt mult mai ,,obraznice” in intimitate decat un cuplu gay 🙂 De ce ar fi condamnat un cuplu gay, dar ar fi acceptat sexul oral si anal la hetero? E acelasi lucru. Se discuta extrem de deschis peste tot despre sex anal si oral, ba chiar e incurajat 🙂
Iar copiii mei, daca va fi sa fie gay, asta e, tot copiii mei sunt. Nimic si nimeni nu va schimba faptul ca eu i-am nascut, alaptat, crescut si iubit intotdeauna. Iubirea adevarata nu conditioneaza. Este si atat, iubire si nimic altceva.