MENU
mihai surdea

de • 21 decembrie 2015 • bucăți de mineComentarii (11)

listă a lui Crusoe pe 2015

Au trecut doi ani de cînd nu am mai întocmit o listă a lui Crusoe. Nici măcar în momente de criză. Era o vreme cînd făceam regulat, ani bunicei în urmă, nu mai număr că mă ia depresia la depresie, ca să văd că dracul nu e așa de bronzat precum pare. (După naufragiu, Robinson încropeşte o listă în care notează – sunt singur, însă am fost salvat, iată, toţi camarazii mei de pe vas au pierit, mă găsesc pe o insulă pustie, însă am hrană şi apă, nu am de niciunele, însă am topor, puşca şi, cel mai important, două mîini sănătoase. E un exerciţiu foarte bun, dacă vi se pare că viaţa voastră e colb, numai încercaţi-l şi veţi vedea că staţi mai bine decît credeţi.)

Din nou, nu am murit nici anul ăsta, deși  a fost un an greu, emoțional, ca un montagne-russe. Nici nu m-am îmbolnăvit de nimic grav, sunt doar extrem de obosită. Nu am stat prin spitale, ca în alți ani (anul trecut mi-am petrecut Moș Nic la infecțioase). Fetele sunt și ele, sănătoase, zdravene, întregi și au încă o mamă funcțională.

Profesional, a fost un an foarte bun. Am lucrat în niște proiecte foarte mișto, deși extrem de solicitante – cum a fost cel pentru Travel Channel sau Brașov 2021, am încetat să muncesc pentru alții și am început să muncesc pentru mine, iar asta a fost cea mai bună decizie pe care am putut-o lua, evăr. Am scris o carte care îmi e foarte, foarte aproape de suflet, așa de aproape că mi se pare o impietate să vorbesc despre ea.

M-am plimbat mult, m-am împrăștiat între locuri. Am văzut orașe, plaje, locuri, am cunoscut oameni, am locuit o vreme în București, am stat la Gărîna și Timișoara, am avut lansări de la Iași la Constanța – în toată țara. Am trăit aventuri, am descoperit locuri minunate aici, în țară, dar și afară. Am făcut proiecte și planuri.

Am greșit. Am plătit. Cu vîrf și îndesat. Am fost hulită, crucificată, insultată, batjocorită. Am mers mai departe, căci știam că am inima curată. Am privit cum au jubilat cei care așteptau la colț o clătinare. Am mers mai departe.

Mi-am înfruntat singurătatea și fricile. Și am multe. Pe unele abia acum încep să le înfrunt. Înaltul se sprijină pe adînc, vorba cuiva. Am trăit niște dezamăgiri, dar am fost foarte atentă ce am de învățat din ele. Am plîns, am scris, am mai rîs puțin și am mai scris, iară. Am dormit prea puțin. Adesea, sub cerul liber, pe dealuri sau pe plajă sau chiar pe terasa mea. Nu am apucat să iubesc prea mult în vîrtejul ăsta, dar ce timp e mai bun pentru asta decît iarna?

Am continuat să lucrez la mine, cu mine. Nu voi termina niciodată, e plină haznaua. Nu mă voi lăsa, niciodată.

A fost un an greu, un an bun. Se termină greu, se termină bine.

Oricum aș lua-o, trăiesc cea mai bună dintre viețile posibile și rămîn a very lucky bitch.

(foto: Mihai Surdea)

 

11 răspunsuri la postarea listă a lui Crusoe pe 2015

  1. Borgia spune:

    La multi ani,Petronela..Tie,si bigudiurilor .

  2. Ioana spune:

    Felicitări! Nu te cunosc personal, dar am citit câte ceva din ce ai scris și mi-a plăcut. Succes în viitor și …la cât mai multe liste tip ”crusoe” care să aibă la final ”a fost greu, dar bine!”

  3. nostra spune:

    … fuck off girl !
    Yu’re a very … fucking lucky bitch.
    Anyway , I love you so so … bitch something up ! 😆

  4. Septimiu spune:

    A big hug, or a few small hugs and kisses for you. And all the Love in the world.
    Sarbatori Fericite!

  5. Mona spune:

    Craciun Fericit, cu toate cele ale sufletului bune! 🙂

  6. Petronela, iti urmaresc cu discretie blogul inca din 2013. Cred ca la lista asta s-ar mai putea adauga cate ceva (zic eu!): ai dat putere unor oameni, care au regasit in singuratatea si fricile tale…propria lor singuratate si propriile lor frici. Am perioade in care te citesc intens si imi da putere nu faptul ca iti depasesti fricile, ci faptul ca nu ti le depasesti:). Ca le lasi sa urle pana cand se aud din afara… Esti atat de TU! Si cred ca e posibil sa descoperi ca un an „usor si bun” nu ar fi pe gustul tau. Bunica-mea zicea: „Ti le cautzi cu lumanarea, mama!” :). Si eu m-am tot gandit la vorbele astea. In ce ma priveste, am ajuns la concluzia ca am exact viata pe care eu insami mi-o generez… Eu ma duc cu capul inainte spre toate chestiile astea, si bune si rele, care mi se intampla. Poate verifici, sa nu cumva sa fie si in cazul tau la fel!:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *