Eu nu am stîlcit niciodată cuvintele. Nu m-am alintat, n-am fost alintată. M-am ridicat drept, dintr-o dată şi cînd am prins a vorbi, am vorbit cu toate sunetele din cuvinte la locul lor. Am fost un copil precoce, cum îi place mamei a spune. Am mers devreme, am vorbit devreme, am fost sfătoasă şi matură hăt înainte să fie timpul. Nu mi-a plăcut să fiu aşa. Aş fi vrut să fiu copil cînd mi-a fost vremea de copilărie. Dar eu am privit lumea cu gravitate, înţelegere şi tristeţe de cînd mă ştiu.
Aşa că mi-am lăsat copiii să îmi fie copii. Să stîlcească vorbele şi să spună minunăţii. În loc să-i corectez, am adoptat şi eu, ludic, limbajul lor copilăros, şi azi încă ne spunem una celeilalte moape bumă în loc de noapte bună, aşa cum îmi susurau cînd ele erau foarte mici şi eu doar un piculeţ mai mare. Nu le-am notat, dar mi le amintesc pe toate.
Cînd cea mare era foarte mică şi mama se uita la telenovele, vedea la televizor un negru, în filmul preferat al bunică-sii. Nu întîlnise niciun negru şi cum nimeni nu îi explicase cum stă treaba cu oamenii şi culorile lor încă, a crezut că numele personajului e substantivul comun care desemnează oamenii negri. Chupete se chema. Carevasăzică: un ciupete, doi ciupeţi. Şi m-am trezit cu ea urlînd pe stradă, mamaaa, uite un ciupete! Sigur că i-am explicat, dar ciupete i-a rămas numele omului negru de atunci, şi pe bună dreptate.
Apoi a fost o vreme cînd articulau tot ce prindeau, cu osîrdie de grămătic. Pe sor-mea o cheamă Manuela, prescurtat, Manu. Nu le-a plăcut u-ul acela, nearticulat, din capăt de vorbă, aşa că au articulat-o şi pe ea, cînd s-a întîmplat subiect în propoziţie. Cum cine? Manul. Ei, ia numai ghiciţi acuma cum o strigăm pe soră-mea de atunci sau cum o am trecută în telefon. Manul, fără doar şi poate.
Singularizările lor, pornind de la nişte banale pluraluri auzite la noi, ne-au făcut pe mine şi pe ta-su să ne tăvălim pe jos de rîs şi să le adoptăm cu firescul cu care adoptă DOOM formele considerate greşite pînă atunci, dar împămîntenite. Pluralul e copii? Atunci singularul este cop. Un cop, doi copi, chiar. Avem oameni la plural? Singura formă naturală de singular li s-a părut oamen. Un oamen, doi oameni. Un ponel, doi ponei. La fel cum imperativul li se forma, firesc, atunci cînd erau supărate: mama, duce-te de aici!
Aia mare văzuse, la spital, prima dată în viaţa ei mică, o puţă de băieţel, cînd o mamă îşi spăla copul la fund. M-a întrebat, uimită, de ce băieţii au codiţa în faţă şi nu în spate, firesc, aşa cum au cîinii. Şi codiţă i-a spus ea, cu natureleţe, ani buni. Codiţă i-am spus şi noi ruşinătorului organ pînă în anii din urmă, cînd alintăturile noastre au devenit desuete pentru nişte adolescente pline de ifose de oameni mari.
Cea mică a stîlcit fără remuşcări. Cea mai spectaculoasă întortochere a fost cea a căprioarei pe care o văzuse în curtea unui vecin pe la 2 ani, cînd plină de bucurie şi emoţie a alergat să îmi spună că a văzut o pecheuauaua. O ce?! O pecheuauaua, fireşte. De altfel, şi prietena mea Laura a devenit Lauaua la scurtă vreme după. Tot ea, atunci cînd aveam de dus vreo bătălie, îmi spunea: mama, îmi iau lupta la mine şi să vezi ce te cîştig, iar cea mare, atunci cînd mergeam pe cîmp, se afunda în blaştină, nu-n mlaştină. Iar noi niciodată nu am mers, am ners. Şi azi, noi nergem.
Încă, atunci cînd – rar, căci au crescut iar vremea drăgălăşeniilor a trecut – ne iubim vocal, ne spunem ca pe vremuri te iubeţc, iar asta îmi aminteşte de felul în care îmi zugrăvea bigudiul mic şi foarte roz pe timpul acela, dragostea pentru mine. Mă lua de gît cu mînuţele mici şi îmi spunea: mama, ştii cum te iubeţc eu cel mai tare? Cu roz, cu mov şi cu sclipici! Şi nu exista superlativ care să bată asta.
De la mic au rămas împămîntenite şi alte expresii, pe care le folosim şi în zilele noastre: mai ştii minte? Personajele de desene animate sau poveşti sunau cum voia ea, iar Spaidărment sau Frumoasa cibestia au rămas în folclorul familial. Tot ei îi plăcea apa în exces de mică, putea să stea în baie ore întregi, nu se plictisea deloc. De cîte ori îi făceam baie rîdea ghiduşă (sunt căţănită!, spunea) : ah, milos a pimăbară! Şi mai tîrziu, cînd crescuse numai o ţîrucă: mămucă, şi să nu mai put? O să îmi fie dor de jegul meu! Şi nu se putea opri din rîs.
Acum amîndouă vorbesc cu neologisme. Şi mă lovesc cu cîte o replică de rămîn în apnee minute în şir.
later edit:
Să nu uit cum spunea mic puiule, imitîndu-ne pe noi: pulele! Şi noi nu am corectat-o niciodată. Şi era şi beţivă cînd era mică, voia neapărat să bea bere, căreia îi spunea belele, şi urla ca din gură de şarpe beleleeee cînd vedea undeva bere şi nu se potolea pînă nu îşi înfigea degetele grase în puşmă sau puşmiţă (spumă /spumiţă). La mare, ta-su palma continuu berea, o ţinea la masă sub scaun şi lua cîte o gură cînd nu era atentă, ca să nu oripilăm terasa cu apetitul copilului pentru alcool. Din fericire, i-a trecut repede. Și mai era cos-ul, care devenea sco. Cosmin, soțul vară-mii, a rămas și azi Scomin, scobitul – cosbit șamd.
(foto: 2005)
Ce-am mai debitat:
o afacere de familie Postarea următoare:
discurs despre neputinţă
Of,Doamne!Ce bine e sa fii mama….!fiicamea are 8 luni si astept cu nerabdare sa inceapa showul,iar fiumeu are 18 ani si mi-e tare dor de vremea cand mi-aducea flori si zicea:”mami ,ti-am adus cioli!” sau”mami,cand imi cumparati si mie un caine bagabond?”
:))
🙂 minunate. N-am notat nimicdin perlele fetei mele dar tin minte tot. singularul de la ponei este si in ziua de azi ponel 🙂 un ponel – doi ponei…logic, ce sa zic!
ah, da, şi asta! ponel avem şi noi!
un trio delicios! 🙂
Asta cu omen/oameni inca mai e folosita la noi. Avem si oala/oli, ca doar asa e logic, nu? Mai avem si mastana (smantana), ne si caldurim (ne incalzim)…Si stiti voi Penelopa Piston? La noi e Pelenopa Pistoc!)))
mîstînă am avut şi noi şi ne încălduream, la noi era cu în. pe astea le-am omis, ce bine că mi le-ai amintit!
Delicioase, toate!))))
Deci voi dintotdeauna aţi fost aşa frumoase! 🙂 Tare mi-e drag cum scrii, iar în rolul de mamă te găsesc cu adevărat specială.
mulţumesc din suflet. stai să vezi cînd or prinde de veste ale mele că am pus poze cu ele mici ce mi-o iau! ieri mi-au zis că dacă le fac de rîs cu poze de cînd erau, citez, nasoale, mă blochează pe facebook. şi o să pună şi ele poze cu mine urîtă :))
loool
Superb!! Eu am cerut „mastana” la magazin intr-o zi :))) Cand stai acasa cu doi copii, unul de 2 ani si unul de 1 an inveti limbajul lor. Fi’mea, care acum are 5 ani si jumatate a vorbit corect de mititica. Pe la 4 ani a inceput sa stalceasca cuvintele. Asa au aparut in vocabularul ei (si al nostru) vrajitura (prajitura) sau prajitoare (vrajitoare). De la fi’miu am invatat multe cuvinte imi vin acum in minte doar teapteaf (cearceaf ) si camapaie (canapea) : ))
Cunosc si eu unul, draga Petronela care spunea cioci in loc de… stiti voi ce. Tare articolul!
oh, aia mică a spus pulele în loc de puiule mulţi ani, iar noi am încurajat-o. şi numai ce urla puleleeee! şi noi leşinam de rîs cînd se sidera audienţa.
N-ai buton de Like….Asa ceva….)))))
copilul meu cerea la magazin „puleţi” in loc de pufuleti…
Iar al meu culegea „mue” din agronomie, unde era un mur. Bineînțeles ca spunea la toți ce culege el și de unde 😀
De fapt, astea erau și fructele lui preferate 🙂
Nepoțica mea spunea așa poezia:
Cățelus cu pălu cleț
Fulă lața din coteț.
El se julă nu o pulă
Si l-am pins cu lața-n gulă.
Audiența era pe jos.
:))) bineeee!
… inca o felie din tortul/scrisul tau cu care rezonez si care ma face zambat
uite-asa 😀 !
🙂
😀
No, tu du-te si cuche! a zis un copil catre un om beat. Si altul, imitandu-l tot pe acelasi betiv, a iesit intr-o dimineata in prag, somnoros, s-a intins, a cascat…
– Ai, manca-mi-ati puia! Si toata audienta era la masa, in camera, vreo 12 persoane!
nu văd nicio legătură ce am scris eu cu acest comentariu pe care îl văd insidios. copiii mei nu imitau înjurături, ci stîlceau cuvinte obişnuite, aşa cum fac toţi copiii. dăăăă!
Am citit cu zambetu mare, mai ceva decat Casa Poporului. Traiesc toate astea..si le savurez din plin…si la fel, nu-l corectez. Intr-o zi un catel l-a lins pe fata, si striga pe strada ca l-a limbat puppy. E superba perioada asta, parca traiesti intr-o comedie amoroasa. Iar pluralul cuvintelor intra in istorie.
da, da, au timp toată viaţa să vorbească adecvat, corect. asta cu limbatul e bestială!
…sa nu mai zic de mersu la cubarie(bucatarie).
cel mare cand avea 4 ani nu-l putea spune pe r, folosea l, auzise reclama de la tv, apa pura de izvor si ma intreaba foarte serios ce inseamna apa….. eram la masa, mi-a stat mancarea in gat, imi venea sa rad sa inghit mancarea…s-a blocat totul. pai daca asa vorbea copilu’!!
superb! cum sa nu ti se umple sufletul de drag de ele, iar cea mica are in poza asta o uitaturaaaaa vai de mine si de mineee!!! o mananci!!! mai da din casa Petro, da, acum poate se rusineaza cu toate lucrurile astea, fiindca e despre ele mici, naive, dar ia sa vezi in 10-15 ani cum se vor ruga de tine sa le mai povestesti si sa va amintiti impreuna despre toate astea 😉
ştiu. pe asta mă bazez şi eu şi de asta m-am apucat de scris, să citească ele cînd vor fi mari.
bigudiului mic… as vrea sa-i spun ca tatal sau a asteptat-o asa cum nu a asteptat in viata lui pe nimeni si nimic, nici macar cea mai buna scriere, de ziar sau carte. pentru ca cineva mi-a vorbit azi de el si de familia lui si mi-am adus aminte, am facut legatura cu doamna lui si mamica de bigudii sau bigudiuri. si, pe bigudiul mare, il aducea la redactie, pe umeri. a adormit micuta, o data, si, noi, femeile cu experienta, am vrut sa o punem intr-un fotoliu cu pernita dar nu ne-a dat-o. las’ ca doarme asa, pe mine, asa suntem obisnuiti. Adica bigudiurile sa stie ca tatal lor, de la ziar, era cool.
păi ele ştiu, că doar trăieşte şi face parte din viaţa lor. e încă cool.
Slava Domnului eu sunt la vremea potrivita, inca mai am parte de cuvinte si expresii minunate.
Mamaliga-magaliga
Profesor-prosoper
Fixativ-fistasiv
wow, asemanare izbitoare dintre tine si a ta fata mititica
:))) facusem candva o fraza care continea cateva din vorbele adaptate de fiica mea pana pe la 2 ani cand a renuntat la ele fiindca o faceam de ras in public ca ne dadeau lacrimile si scapam pe jos tot ce duceam cand incepea sa vorbeascasun cam asa: ” dansez pe o ştena, incaltata in botanci si port o coşeta… am uitat multe ca acum are 22 si multe risipiri s au mai si intamplat intre timp
:)) cat hai…cat de dragi sunt copilusii astia ai nostrii…
eu am incercat sa mai notez din ele, ca aveam pretentia sa le tin minte toata viata da’ nu-i chiar asa :(…
intr-o duminca, la biserica, o batranica i-a zis fetei mele: „stai cuminte ca esti fetita mare.” (avea 3 ani si cateva zile) la care fata mea ii raspunde:
„nu sunt fetita, sunt femeie!” :))
de cate ori ii zice cate o baba ceva la biserica imi amintesc faza 🙂
mişto asta!
ah, si avea „puloi in gat” (puroi in gat) iar la gradi manca „piulee” (piure) :))
la noi a ramas inca in familie „tecomalanda” in loc de telecomanda, iar pe post de „te iubesc” este un „te manac cu fulgi cu tot” si asta e cea mai mare si insemnata declaratie de dragoste.
e f frumos sa fii mamica 🙂
Foarte tari toate amintirile astea :)). Am si eu o fetita care nu e campiona la stalcit cuvinte , ci mai degraba la vorbe de duh :)). In schimb nu il pot uita pe verisorul meu mai mic ce ne amuza copios cu stalcelile lui pe care le spunea pe cel mai serios ton cu putinta. Asa ca nu putea dormi fara sa fie invelit cu „pampulica” lui (plapumica), stia clar ca vanatorii trag cu „putza”(pusca)…iar „safolea” (fasolea) facuta de bunica era cea mai buna.
Fata mea in schimb, cum spuneam, ne-o intoarce de cate ori are ocazia…chiar daca are patru ani (moment in care ma gandesc cu groaza la cum o sa fie la adolescenta :O ).De ex mami („bunica” pt ea) in momentul in care ajunge la limita rabdarii..ii spuen intr-o doara : ” Bunicaaa,,,sa stii ca mie nu-mi plac fetitele care nu sunt cuminti! Raspunsul cred ca o s ail tina minte mereu :)) : „Dar bunicaaa..tu ai impresia ca mie imi plac bunicile care ma cearta?.. 🙂
Astea asa ca exemple de amintiri pe care tu de cele mai multe ori le trezesti cand publici cate ceva (in concordanta cu ce simti nevoia sa ne mai impartasesti si noua) .Pup.
Sunt super tari fazele cu stalcitul ,noi aveam:gula, fafagerie,limbat,mastana,ciolba,aldei,etc.Asta mic cel putin e super tare,o sa fiu cuminte ieri,maine am fost la gradinita,maine am fost cuminte.Sunt momente unice in cresterea copiilor.Unele din stalceli se mai uita si e bine sa fie notate.
Noi avem carnețel. lapte = lape, picioruș = toșu, fetițele powerpuff = petițele pauălpap, te iubesc = ciubec. I-am citit din el, pe când avea deja 7-8 ani. Un deliciu. 🙂
Stai s-o vezi p’aia cu „Te’n.buci” in loc de crenvursi:)))
Ia sa-mi ziceti mie care stie cum se numeste copacul din care papi gorgoaze? ….. Nu stiti sunt sigura, poi ar trebui in dex sa apara copacul ,, gorgoz”, e destul de logic zic 😀
asta mi-a placut in mod special si mi-au revenit in minte plural-urile si singular-urile pe care fii-mea si le construia singura dupa cum o taia capul acum cativa ani in urma,cand pe negrii ei ii chema patrick..
am ras cu lacrimi!
😀
[…] poaspăt buletinat a făcut febră flebă azi-noapte, s-a ghemuit în patul meu cum o făcea cînd era mică şi nu reuşeam deloc să mă […]
matatapaieia- sapatapaeia era echivalentul a ” mamaruta-ruta, suie-te`n caruta” 🙂 Clatoto = calculator, iata=roata, miciacio= Mickey Mouse, am ciuciut= am facut.. si Doamne cate mai erau… a ramas celebra la noi faza cu „Ma muti ani” cand ii cantam ” La multi ani” de ziua ei. La 3 ani si 1/2 era un deliciu sa o asculti cum vorbea, te lua rasul pe loc. Si ieri a fost ziua ei, deodata cu bigudiul tau mai mic, dar Daia mea ( adica Daria ) a implinit 12 ani. La multi ani fetelor noastre !
Un pui de-asta mic vede pentru prima oara in viata lui un negru,din nu stiu ce considerente in mintea lui face asemanarea cu…..”uite-l mami pe-ala rosu!”….ne-am tavalit de ras…..
Faza urmatoare:dupa ceva timp,in biroul nostru intra un tip negru,in secunda 2 ne uitam una la cealalta si bufnim in ras amintindu-ne „uite-l mami pe-ala rosuuuu!”
Ce hard mare ai! Ce zici de picolos si ficolos (periculos si fioros)?
uneori si mie mi se pare ca e mare, ca apoi sa se demonstreze ca e mic :))
misto picolos. :))
O Doamne ce bine e sa razi din toată inima! Piciul nostru avea 3 fixații :))) popobel – porumbel, futule- fluture, pulece – purece.
Mai nou totul e articulat…Biu (bunicul) a devenit Biul, mămică a devenit mamicul :)))
De când am aflat ca o sa fie băiețel noi i-am zis șurubel …așa zice si el când e in fundul gol….mammiiicuuullll uite sulubullll…
Sper din toată inima sa mi le amintesc si peste ani.
Mulțumesc Petronela pentru o porție sănătoasă de ras.
scrie-le, ca sa nu le uiti. 🙂
Magazin = gai, restaurant = tauau, tinonononina încă nu am descoperit ce era, dar am presupus noi ca era tricicleta, dodo fuh = Tudor sus, în loc de miki (câinele) spunea kiki, în schimb Hyundai spunea perfect…
Ce-am ras! Si mi-am adus aminte de fiica mea care vorbea la fel. Si acum a crescut, are raspuns la orice…si eu imi aduc aminte de botul ala mic si scump.