Și doar am zis că nu mă mai duc la şedinţele cu părinţii. Dar când muţi copilul la liceu, te duci, cum nu te duci. Aşa că iar m-am dus. A venit cu mine şi tatăl bigudiului, că doar e şi el genitor. I-am zis, hai să o cunoşti pe diriga fie-tii, să înţelegi şi tu despre ce e vorba.
Doamna dirigintă este tinerică, e prima ei clasă ca diriginte. O clasă complicată, formată din elevi veniţi de peste tot, transferaţi cei mai mulţi de la alte şcoli, de părinţi ca mine care au preferat ca odrasla să termine gimnaziul chiar în liceul unde vor merge mai departe. Asta, dacă nu rămân corigenţi la tehnologia materialelor. Cu diriga am interacţionat – prost – de două ori. Prima dată, la prima şedinţă cu părinţii, unde ne explica pe ton scrobit că trebuie să vină toţi copiii în pantaloni de stofă negri. Eu m-am găsit mai deşteaptă între toate mamele să o întreb dacă ea ştie cum e un adolescent la 12-13 ani. Că e suficient dacă poartă veste sau sacouri şi cămăşi în partea de sus, să îi lase cu jeanşi, că altfel nu o să iasă din casă. Şi că nici eu nu port pantaloni de stofă neagră şi nici măcar mama, săraca. Eu port, a replicat ea, apretată cum zic, ca cearşafurile mamii acu 30 de ani. Era evident, doamnă, că purtaţi, am zis. A doua oară, am vorbit la telefon, când m-am enervat foarte tare că nu i-a motivat fetii absenţele când a fost bolnavă, pentru că nu ajunsese fişa medicală de la şcoala cealaltă şi i-a tăiat şi abonamentul gratuit. Nu cred că i-a plăcut conversaţia.
Când am ajuns în clasă, şedinţa începuse. Ne-am aşezat, eu şi domnul fost soţ, în ultima bancă, unde e locul celor obraznici şi necuminţi. Oamenii mari discutau ceva despre profa de tehnologie despre care fie-mea îmi spusese că e pitică şi rea şi le-a spus nou veniţilor în liceu că sunt proşti şi nu aveau ce căuta la şcoala aia şi că le dăduse tuturor patru şi le stricase media. Doamna dirigintă, scrobită parcă acum cu şi mai mult apret decât la ultima şedinţă, le explica părinţilor că doamna le-a dat patru pentru că nu făcuseră perfect şurubul. Say what? M-am gîndit că nu am auzit bine, aşa că m-am abţinut. Apoi doamna a repetat- copiii au luat patru pentru că nu erau în stare să facă şuruburi perfecte. Nu vă supăraţi, zic, cred că am nimerit greşit, eu mi-am dat copilul la un liceu teoretic cu profil uman dar văd că am nimerit la şurubărie, cred că e o greşeală la mijloc. Scrobita, nimic. Doamnă, zic iar, dacă ne doream ca copiii să facă şuruburi perfecte ne dădeam copiii la şcoala profesională de făcut şuruburi perfecte, la şurubărie, cum ar veni. Nu e nimeni absurd, înţelegem că există această materie şi ea trebuie parcursă, dar cum să strici unui copil inteligent media pentru că nu a făcut şurubul perfect?! Suntem chiar tâmpiţi? Şi dincolo de asta, această doamnă profesoară îi persecută pe copiii ăştia, vine la clasă şi îmi face copilul prost. Doamna dirigintă, eu nu i-am spus niciodată copilului meu că e prost şi nu admit sau permit ca un profesor să îi bage în cap că e prost. Spuneţi-i doamnei profesoare de tehnologie că şi-a găsit naşul cu mine, că o scot din învăţământ dacă îmi mai jigneşte copilul o singură dată! Doamna se uita cu ochi bovini. Sigur, zice, dar să ştiţi că eu în această situaţie mă situez de partea doamnei profesoare, că suntem cadre didactice. Bineînţeles, replic, aşa face orice diriginte. Că de aia e diriginte, adică un fel de mamă, la şcoală. Se dezice de propriul copil, nu îl ajută, mai ales atunci când are dreptate.
Mă uitam la ea, nu prinsese ironia. Continua să mă privească bovin, cu pantalonii ei de stofă neagră. Noi suntem profesori, zice, trebuie să ne arate copiii respect. Nu doamnă, sar iar. Nu TREBUIE să arate nimeni nimănui respect. Respectul se câştigă. Părintele trebuie să îşi câştige respectul copilului, profesorul pe cel al elevului. De fapt, asta e cea mai mare problemă a educaţiei din ziua de azi. Dacă suntem adulţi ne închipuim că cei mici sunt inferiorii noştri şi ne datorează respect oricum ar fi. Nu, un părinte violent şi abuziv, un părinte alcoolic, un părinte care îşi trimite copilul la cerşit NU merită respectul copilului şi nici nu îl va avea şi nici un profesor îngust şi rău-voitor nu merită şi nu o să aibă respectul elevilor. Ia să ne câştigăm întâi respectul, să nu ni se mai pară că funcţia pe care o avem ni-l asigură! Doamna dirigintă începuse să se foiască neliniştită în scaun. Păi ea se făcuse profesoară de chimie ca să fie respectată şi acum vine una şi-i urlă din ultima bancă cum că asta nu ar fi de ajuns, că trebuie să mai muncească la asta. Domnul fost soţ, împăciuitor, dar tot ironic, îi propune doamnei să stea de vorbă cu profesoara şi îi explică mai blajin că ar trebui să fie mai apropiată de copii, mai ales că e tânără şi să înţeleagă că regulile sunt un cadru general şi de aia avem creier, să ne mişcăm între ele în funcţie de situaţii. Apoi am râs între noi, cum fac copiii din ultima bancă.
Ca să iasă din încurcătură, doamna a trecut la alte subiecte. Să le spunem copiilor acasă să fie cuminţi, că i-a atras atenţia doamna de sport că copiii nu stau acolo unde îi pune! Hait, zic, chiar aşa? Copiii nu stau acolo unde sunt puşi? Eu şi celălalt genitor al copilului care nu stă unde e pus eram sub bancă de râs dar şi de siderare. Dar ce sunt copiii, doamnă, popice, să stea unde îi pui? Păi ar trebui să ne bucurăm, că numai dacă ar fi săracii paraplegici ar sta acolo unde sunt puşi, Doamne Fereşte! Diriga era din ce în ce mai iritată de intervenţiile copiilor răi din ultima bancă aşa că a zis să ne dea o decisivă – copiii noştri sunt cam bâtă la mate, printre care şi al meu, na! Şi a cui e vina?, întreb. A mea, că nu am învăţat-o mate acasă, sau a voastră, că nu aţi învăţat-o la şcoală? Că nu e datoria mea să fac mate cu ea acasă. Datoria mea e cu totul alta, tot ce ţine de şcoală e direct responsabilitatea voastră şi a ei. Ea nu e un copil prost sau leneş, iar dacă la o materie e slabă, înseamnă fie că nu are dotări pentru asta şi e ok, că are pentru altele, fie că nu v-aţi făcut voi bine treaba, mai ales că nu e singura. Cum facem? Eh, la asta nu se aştepta. Păi, zice, alţi copii se descurcă. Aşa, şi ăsta e un argument? Trebuie şi suntem toţi la fel?Dacă unul desenează ca Da Vinci, faptul că el poate să deseneze aşa îi obligă şi pe ceilalţi, că doar dacă Gigel poate e obligatoriu să poată şi ei? Dar fără matematică cum o să se descurce în viaţă, întreabă ea siderată. Ca mine, doamnă, eu nu mai ştiu nici tabla înmulţirii şi în niciun caz nu mi-a trebuit vreodată să rezolv vreo integrală. Mie mi-a trebuit matematica care am învăţat-o la şcoală toată viaţa, zice ea maliţios. Mie nu, doamnă, dar nici nu se prinde nimeni, că nu recităm formule în viaţa de zi cu zi. În schimb, mi-a ajutat mult gramatica şi limba română, că pe aia o folosim zilnic. Şi v-ar fi ajutat şi dvs dacă o învăţaţi, că uite, se mai găseşte o mamă cusurgie ca mine şi vă aude că nu ştiţi să folosiţi acuzativul în exprimare, dar nu e nimic, nu vă îngrijoraţi, nici Ministrul Culturii nu ştie.
Vezi mă, cum e la şcoală la fie-ta, îl întreb râzând pe domnul fost soţ care nu mai contenea să se crucească. Băi, şi asta nu are 30 de ani, oare cum or fi alea de 56? zice. Băi, i-am zis, eu mor pentru copilul meu cu ăştia de gât, nu mă uit la vârstă! Da, dar vezi, copilul tău nu face şuruburi perfecte şi e şi cam tut la matematică.
(Disclaimer: mama mea e învăţătoare şi eu însămi am predat, nu îmi e necunoscut nimic din sistemul ăsta pe jumătate putred)
Ce-am mai debitat:
Edvin Marton o are mare Postarea următoare:
o să mă ştii de undeva
Ai fost pizdoasa! Dar in unele cazuri prea ironica pentru nivelul ei de intelegere. 🙂 Astept confruntarea cu mama suruburilor. :))
băi, nu, ştii care e chestia, eu îmi permit să fac asta, că nu se pot răzbuna pe fie-mea că eu sunt pizdoasă în general şi ştiu pe toată lumea şi apar la teve şi spăl cu ei pe jos dacă o merită. restul, tac chititc, de teamă că le persecută copiii. dacă tac şi eu, chiar suntem toţi nişte tâmpiţi şi ăia îşi pot bate joc de copiii noştri liniştiţi. dar eu nu am să permit asta. asta e tot, eu sunt foarte justiţiară şi o mamă a dracului de aprigă. beware!
Bun, bun, si totusi, un face to face cu mama suruburilor? ca sa perceapa duduia ca ceea ce face e gresit, sa-i imprementezi bine asta in subconstient. Si apoi, ne mai delectam si noi, vii cu partea a doua, a treia. Eu zic ca nu e o idee rea, ar fi interesant, ca o trilogie… 🙂 I? Ce zici?
pana termina astea ale mele scoala, se face saga, nu trilogie. surubareasa e una care ii ajunge fie-mii la subrat, indesata si rea ca focul. mi-e ca daca ma duc peste ea o sa aiba nevoie de consiliere psihologica si nu imi permit.
Adevarul…e cam riscant sa te pui cu prostul. Nu stii de ce e in stare. Dar nici lasat sa-si faca ‘treaba’ in liniste.
Într-o intersectie opreste un conducãtor auto. Nestiind cum sã ajungã unde avea nevoie, întreabã un politist în mai multe limbi, însã fãrã succes. Vãzând cã nu scoate nimic de la politist pleacã mai departe. Dupã aia vine o babã la politist si îi spune :
-Uite maicã, omu’-ãla stia atâtea limbi straine ! La care politistul îi replicã:
-Si la ce i-a folosit ?
Cam asa si situatia ta, ai tu dreptate si verbul la tine dar ce te intereseaza este sa-ti rezolvi problema. Iar din cate stiu eu prostul provocat nu descopera ca este in eroare, ci se ambitioneaza in prostia lui.
Acum o victorie adevarata ar fi aia in care manipulezi prostii sa se destepte. 😉
tu ai auzit de prost desteptat?
ca io nu. 🙁
d-aia am zis manipulezi :)) ca de buna voie nu vrea, dar fiind prost se presupune ca e mai usor de pacalit, sa creada ca idee a venit de la el.
Cred ca mi-ar fi placut si mie o mama ca tine cand eram la liceu.
Superb ! xoxo
si colegilor tai. :))))
mai ales lor..:))). oricum tare „relatarea de pe teren”…
uite aici-
http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2013/sezonul-2/mitul-performantei-invatamantului-romanesc-demontat-de-realitatea-dura-a-testelor-internationale.html
Dar la muzică, la muzică e OK?????
Io am fost blană la mate și uite ce bine am ajuns: Șomer la Londra. Deci, nu te preocupa!:))))
ai ajuns autor de succes somer la Londra, bai.
Eu sincer sper ca esti ironica scriind asta, adica macar atata speranta in umanitate sa am si eu 🙁
eu sunt tot timpul ironică, însă e o poveste adevărată, din păcate.
Hm… daca tot esti online, sa mai vorbim un pic si sa ma descarc si eu, nu numai tu 😀 . Din cate am inteles ai o fata care sta sa intre la liceu. Ziceai in al cincilea paragraf ca este rolul profesorilor sa-i invete pe copii si ca acasa ei nu trebuie sa invete nimic legat de scoala de la parinti. Acum vin si eu cu o intrebare… care ti se pare tie ca ar fi rolul parintilor atunci? crezi ca a fost de-ajuns sa-i inveti sa manance si sa mearga singuri atunci cand au fost mici?
„Eu (…) o întreb dacă ea ştie cum e un adolescent la 12-13 ani. (…) că altfel nu o să iasă din casă. Şi că nici eu nu port pantaloni de stofă neagră (…)”. Cum adica „cum e un adolescent la 12-13 ani”? adica pentru tine, o mama care n-ai avut grija decat sa-ti cresti copilul, ar trebui sa-ti fie usor sa comunici cu copiii tai si sa le spui ca la scoala trebuie mers cu uniforma pentru ca asa s-a decis. Ca tu nu porti, asta e alta treaba, copiii merg la scoala si daca directorii decid ca elevii trebuie sa poarte un anumit fel de uniforma, asa trebuie pentru scoala si imaginea ei. Daca nu-ti convine, muta copilul de la scoala respectiva, sau de esti tu asa „pizdoasa” si cunosti asa multa lume, adu-i copilului profesor acasa, unde nu este obligat sa se imbrace intr-un anumit fel si nu-i obligat nici sa respecte pe nimeni… Inteleg ca respectul se castiga, dar stiu cum sunt elevii, ei pierd respectul profesorilor foarte repede, chiar daca acasa ei sunt „victimele” in privinta parintilor, imi pare rau sa-ti zic dar s-ar putea sa nu fie copiii tai chiar asa sfinti precum ii crezi.
„Şi a cui e vina? (…) A mea, că nu am învăţat-o mate acasă, sau a voastră, că nu aţi învăţat-o la şcoală?” Ughh… la faza asta, sa fiu sincer, te-as fi strans de gat daca as fi fost in locul dirigintei. „Scopul” profesorilor este sa predea materia, copilul NU mai este la gradinita unde invata doar acolo. „Vina” principala este a elevului, poate hai sa zicem ca si a parintilor pentru ca nu-i intereseaza sa-si ajute copilul, dar in NICIUN caz a profesorilor (aici recunosc ca unii sunt chiar pe langa scoala care si-au luat diploma cu cateva sute de lei, dar vorbesc aici de cei care se implica). Pune-te un pic in pielea unui profesor care-si face treaba… are ~5 ore pe zi de explicat la ~30 de elevi in fiecare ora niste lucruri care nu sunt chiar asa simple, unde toata lumea ar trebui sa fie atenta la ce se preda pentru a nu pierde nimic. Din pacate acest lucru nu se intampla. Peste tot, si va zic din propria experienta, exista elevi care vorbesc orice altceva in timpul orelor si-i deranjeaza pe profesori. Bineinteles, profesorul dupa ce-i atentioneaza de cateva ori, ajunge si el la limitele lui, si de-aici porneste de la elevi nerespectul fata de profesori. Da, acum normal ca parintii isi vor crede proprii copii (niste sfinti) cand acestia zic ca ei n-au vorbit in timpul orei si au fost cuminti. Aici apare si vina parintilor. Daca copiii ar fi fost invatati sa arate macar respectul de a sta in liniste la ora, de a pune intrebari atunci cand nu inteleg ceva si de a face si ei un minim de efort acasa sa lucreze cate ceva, atunci automat vine si respectul profesorilor fata de elevi. Da, uneori unii copii „si-o iau” numai din cauza altora, dar cum ai mai zis si tu, scoala, ca si viata, nu este dreapta mereu, trebuie sa inveti de mic sa supravietuiesti afara, pe cont propriu.
Ai mai spus ceva, si cu asta inchei, matematica nu-i folositoare in viata. Da, intr-adevar, in majoritatea planurilor de viata nu consta si matematica. Dar, din pacate, bacalaureatul se da si din matematica, deci trebuie invatat macar bazele ei. Uite aici, daca esti tu asa „pizdoasa” precum zici, aranjeaza tu sa nu se mai dea bacalaureatul si la matematica, si gata, rezolvi problema numarul 1 a majoritatii elevilor.
Dupa cum am zis la inceput, fiind un blog de nervi m-am gandit si eu sa ma descarc un pic asupra rautatilor tale spuse impotriva tuturor profesorilor, ganditu-te doar la anumiti profesori care si-au luat diploma de pe net.
p.s: imi pare rau pentru gramatica, nici nu am intentionat sa scriu totul corect, avand in vedere ca eu n-o sa folosesc romana mai departe in viata 🙂
Te banuiesc a fi profesor si e trist ca nu ai inteles ca eu nu ma iau de profesori in general, ci de aia comunisti si prosti. O sa iti raspund, totusi. NU e treaba parintilor sa isi invete copiii. toate sistemele de invatamant occidentale arata asta, e EXCLUSIV treaba scolii si a copilului invatatura. Candva, astia ca tine ma faceau sa ma simt prost ca eu nu stiu cartile copiilor si temele lor pe de rost, dar intre timp au aparut voci multe, de oameni avizati, psihologi, care mi-au dat dreptate. Numai in tara asta plina de oameni de rahat exista mizeria asta cu invatatul e treaba parintelui si eventual a meditatorului. Nu imi povesti mie ce greu munceste un profesor 5 ore pe zi, zau.
In plus, eu nu am auzit de profesor bun caruia sa ii comenteze copiii in clasa, sa stii. Pe profesorii buni ii iubesc copiii. Doar ca au ramas putini. Comentariul tau dovedeste frustrare si sincer, te compatimesc. O seara buna.
PS:umanistii nu dau bacul din mate.
Intradevar, la noi in tara e diferit, e mai rau ca la altii. Prea multe materii, prea nepasatori copiii. Da, invatatura este treaba scolii si a copilului. DAR, un parinte atasat de copilul sau l-ar ajuta prin diferite forme, printre care cea mai des intalnita ar fi meditatiile. Da, nu-i treaba meditatorului defapt, copilul trebuie sa invete singur (hai s-o vad si p-asta).
Nu am zis neaparat ca unui profesor „bun” ii comenteaza elevii. Elevii ii iubesc pe profesorii de genul. Ideea e ca ceea ce intelegi tu prin profesor bun este cu totul altceva fata de ceea ce inteleg copiii (cineva care vine la ora, nu face nimic cu ei dar da note mari). Hai sa facem un experiment, scrie-mi un reply cu ceea ce ti se pare tie ca-i un profesor bun si intreaba-ti si fata acelasi lucru. Daca fata ta nu gandeste cum am scris in paranteza, transmitei felicitarile mele. Daca tu gandesti exact cum am scris adineauri, atunci imi pare rau sa-ti zic, dar chiar n-am timp sa-mi stric eu neuronii ( http://i.imgur.com/btD1AWm.jpg ). Noapte buna 🙂
p.s: Nu, nu sunt profesor.
nu, nu ala e un profesor bun, cum scrie in paranteza ta. mai multe nu o sa iti spun, sa iti stric neuronii, ca nu pare sa ai foarte multi, si doar nu o sa ii stricam si pe aia?
PS. transmite-i e cu cratima, stii tu, ca in cantecul ala. 😉
Ah, si inca ceva, ca sa-ti dai un pic seama cat de grea este meseria de a fi profesor, din acela care se implica. Daca tu ai avut nevoie de psihologi pentru ca nu puteai sa-ti ajuti fata dupa scoala, poate sa zicem o ora pe zi, gandeste-te la profesori, 5-6 ore pe zi, in fiecare ora cu cate 25-30 elevi. Da, ar fi usor daca elevii ar fi linistiti, dar asa cum se comporta in ziua de azi, nici nu ma mir ca unii profesori o iau pe aratura…
Am mai mentionat si inainte. Nu am nevoie de limba romana decat pentru bacalaureat. Apoi o s-o folosesc exact asa cum folosesti si tu matematica acum.
P.s: Daca nu ma insel, primul cuvant din propozitie se scrie cu litera mare, nu-i asa? 😉
eu nu am avut nevoie de psihologi, dar nu ma mira ca asta ai inteles, sincer. eu citesc carti de psihologie, asa cum citesc si alte carti. de limba romana, prietene, ai nevoie zi de zi. eu sunt scriitor, imi permit sa scriu fara litera mare. si incheiem discutia asta aici, ca ti se degradeaza de tot sarmanii si putinii neuroni. 😉 blogul asta nu e lectura obligatorie, daca ai venit sa faci zazanie, nu o sa iti mearga. ti-am raspuns punctual, tu ai fost mojic de la inceput, m-am plictisit. am fost fair, ti-am publicat commenturile desi erau nesimtite, acum gata joaca, chiar nu mai e haios.
hai, adios.
Ok, cu asta inchei si eu. Ca sa clarific tot, nu o sa am nevoie de limba romana pentru ca nu o sa stau in Romania, pentru ca o sa ajung ca tine, sa ma plang de toate.
Mi-a parut bine sa discut cu tine, doamna reporter 🙂
O seara buna.
Ati spus ca d-na profesoara de tehnologie e rea pt ca generalizeaza ideea de ” copii prosti” la nivelul clasei fara dovezi ptr fiecare elev in parte. Dar dvs. nu faceti acelasi lucru generalizand ideea de „profesori prosti”?
copil nu e o meserie, draga anonim. profesor, da. ca si mecanic, sofer etc. asa cum exista soferi prosti, asa sunt si profesori prosti, pe langa aia buni. nu generalizeaza nimeni, eu discutam pe cazuri particulare si repet, copil NU e o meserie.
Stimata doamna Rotar,
Sunt si eu profesoara, ca si doamna din descriere, si port uneori pantaloni negri, care nu sunt de condamnat doar pentru ca nu purtati dvs. Permiteti-mi sa fac niste observatii asupra articolului dumneavoastra (adica sa-mi vars si eu nervii provocati tocmai de dvs.) Folosesc, dupa cum probabil observati, un limbaj deferent, desi dumneavoastra folositi un limbaj colocvial, dand cu usurinta impresia ca va puteti trage de sireturi cu oricine, crezand,probabil, ca sunteti cel putin Axis Mundi. Inteleg din ceea ce relatati mai sus ca v-ati mutat fiica la alta scoala si ca are probleme cu matematica si cu alte materii.Din experienta mea de profesor, tocmai parintii copiilor problema nu participa la sedintele cu parintii pentru ca nu doresc sa auda lucruri negative despre acestia.Pareti sa credeti ca un copil este evaluat dupa cat este de inteligent.Partial este adevarat, dar el trebuie neaparat sa atinga niste competente.Adica sa utilizeze niste notiuni(fie ca tin de Matematica sau de Tehnologie) El nu poate fi evaluat in functie de buna impresie pe care o are mama sa despre el. Vad ca v-a placut Limba Romana. Sunteti exact ca madam Caliopi Georgescu, care intervine pentru fiul sau, Ovidiu.Acesta, imi permit sa va amintesc, „se intepenise tocmai la Morala”, desi era deosebit de inteligent, in viziunea mamei sale. Regulile de la scoala nu reprezinta un cadru general, ci din contra, ele sunt facute sa fie respectate. Altfel s-ar crea haos, ceea ce vad ca, in principiu, nu v-ar deranja. Vad ca sunteti reporter, daca am inteles eu bine (calitate obtinuta prin bunavointa prost plasata a purtatorilor de pantaloni negri).Deci sunteti un (pseudo) lider de opinie. Totusi cu aceasta viziune asupra necesitatii unei culturi, nu ma mir ca nu stiti tabla inmultirii, iar pasiunea dvs pentru Limba romana e discutabila cand vezi termenii suburbani, de ghetou, pe care ii folositi. P.S. „Stimata doamna” este doar o formula de adresare. Nu va stimez si mai mult ca sigur nu sunteti o doamna. O colega de-a mea amintea un citat din Einstein (pe care nu-l puteti suspecta ca era prost, sau sa-l blamati ca purta pantaloni negri): „Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul.”
Eu, în schimb, vă stimez şi vă suspectez că sunteţi o doamnă. Şi nu am să vă jignesc înapoi, cu limbajul meu de ghetou, care vă pică greu la lingurică, deşi dvs m-aţi jignit cu limbajul dvs „deferent”. Dar asta spune mai multe despre dvs decat despre mine. http://acestblogdenervi.ro/ceci-nest-pas-un-lecon/
Copilul meu nu are probleme de comportament, nici nu este slab la mai multe materii. Şi eu mă duc la şedinţele cu părinţii.
Mă înclin.
Stimata doamna Rotar,
Va cer scuze daca ceea ce v-am spus v-a jignit, dar am crezut ca toata lumea isi poate varsa nervii aici si ca acceptati si critici, nu numai comentarii elogioase, asa cum am vazut la unii dintre antevorbitorii mei. Libertatea de exprimare nu este unilaterala, dupa cum probabil stiti. Am citit cu interes articolul recomandat de dvs. si am ajuns la niste concluzii, pe care vi le impartasesc, dupa care nu voi mai interveni.
Prima porneste de la urmatoarele randuri:”Cei care împroaşcă cu veninul cel mai letal au nevoie de îmbraţişarea cea mai caldă. de dragostea cea mai mare. de condescendenţa şi înţelegerea celui scuipat…”.Aveti dreptate.Nu realizasem asta nici eu nici colegele mele. Daca am fi stiut lucrurile respective, probabil ca am fi reactionat cu mai multa intelegere. Dar riscul principal, atunci cand iti speli rufele in public, este de a primi o galeata de zoaie in cap. Ceea ce ma conduce la a doua problema. Sugerati mai sus ca nu e treaba mea. Se prea poate. Dar daca era asa, poate era oportun sa nu va creati un blog, al carui caracter public implica cele mai diverse comentarii,unele dintre ele nu tocmai favorabile. Si apoi au si altii spirit justitiar, nu doar dvs. In incheiere doaream sa mai remarc un aspect. Fiica dvs poate ca este un copil bun, dar pe care chiar dvs il discreditati numindu-l ironic „bigudiul”. Imi afirm cu tarie convingerea ca orice nemultumire poate fi discutata in cel mai civilizat mod, fara declaratii belicoase. Acestea fiind zise, va doresc o seara placuta si experiente pozitive la scoala fiicei dvs.
Doamnă, este o mare diferenţă între critică şi jignire. Altfel, noi două nu avem ce discuta, dvs sunteţi o doamnă stilată şi deferentă, iar eu o proastă îngălată din ghetou, care îşi discreditează propriul copil numindu-l bigudiu. Vă invit să părăsiţi ghetoul, cu tot respectul. Locul dvs nu este aici, si atunci cand descinzi in suburbie exista riscul să iasă negrii şi să îţi tăvălească fundul înţepat şi aristocrat. Zic şi eu, cu găleata de zoaie scurgându-se pe faţă.
@Aurora: nu aveti dreptate! Pur si simplu. Pentru ca nu analizati situatie in sine, ci o generalizati. Aceasta mica vigneta mi’a reamintit de mormanul de moloz mental ce troneaza in aproape fiecare institutie de invatamant din Romania. Doamna diriginta nu are dreptul la deferenta din partea parintilor, si nici nu are dreptul sa solicite aceasta deferenta. Atitudinea dumneaei imi este bine cunoscuta, si nu inteleg de ce acest arhaism este pastrat si aparat cu atata inversunare de breasla profesorilor romani. Intr’o societate libera cum este acum societatea romaneasca genul acesta de comportament este complet neprofesionist. Dumneavoastra chiar crezi ca Petronela ar fi fost la fel de incisiva daca doamna diriginta si’ar fi exprimat o oarecare ingrijorare in ceea ce priveste dezvoltarea educationala a copilei in mod profesional, calm, egal, fara sa incearca sa ii umilieasca mama? Dumneavoasta chiar credeti ca s’ar fi enervat daca doamma diriginta ar fi zimbit cind le’a spus parintilor ca pantalonii negrii sint musai – chiar trebuia doamna diriginta sa fie atat de declarativa in porunca dumneaei? Totul e comunicare adecvata si am eu impresia ca acolo este baiul in primul rand. Si inca ceva : comunicatia adecvata denota profesionalism. Ca e vorba de un blog haios ca al Petronelei unde limbajul este tinut la nivel colocvial (este dorinta creatoarei si in general comunitatea se comformeaza si amuza) sau o sedinta cu parintii unde un ton prietenos in general face minuni.
Mulţumesc. Dar să ştiţi că eu am învăţat că astfel de dispute nu îsi au rostul, sunt sterile. Tocmai de asta eu nu răspund provocărilor pornite pe un astfel de ton şi judecăţilor de valoare. 🙂
…Sau se opresc negrii ingalati din turuiala trascaniti brusc de un iz de mesaj : parca ceva din ce spune imputita stilata, cu fata de ceara si pantaloni de stofa de culoare prestabilita are un fel de sens. Un fel de coloana vertebrala in discurs, o biata etica elementara. Se mai intimpla si asa.
Cuvinte formale pentru coduri contestate. Trecem prin ciocan, asa, ca sa atragem atentia despre cit de trash putem fi fara a avea quand-même corzile vocale patentate Amy Winehouse.
Care sa fie baiul ? Baiul este orgoliul. Nu ne intereseaza sa-l periem pentru ca suntem pe val. Pacat. Valul se mai sparge si cu el ne putem sparge dintii. Invectivam in stinga, in dreapta ,ne maimutarim durerea, suferinta, un pachet enorm de sentimente din creierul primar de regasit la toti muritorii, cu ardoarea cu care un agent marketing iti vinde cel mai tare produs. Cumplit marketingul, o sursa de cancer. Cu acest cancer ne discreditam talentul, pentru ca este onest sa spunem : este ; pitrocit si de inaintasi, de sotul cel rau, ca archetip, trecutul pe care il invelim de fiecare data in alte poleieli, doar-doar mai smulgem o veneratie, prezentul, ca e loc, sotul acela tratat de imbecil in fata unei redactii pline de prosti, nu-i asa ?! acela care fugea la gradinita fetitei mari, acela care facea mincare, acela care se plia fara icnire pentru ca asa trebuia sa fie, pina la marea criza pe sciatic, dure cumplita, nu mai vrei, nu mai poti, probabil, acela tot in acelasi loc ca si acum, mama, tata, toti vinovati, EU, victima. Si acum :cine este mai victima, batutul sau violatul, cel tratat cu indiferenta , jignit si umilit sau cel care poate sa faca ce vrea…pentru ca e singur, ne-vrut, ne-iubit, sa faca ce vrea, orice numai sa nu-i simtim prezenta… rezultatele sunt sensibil egale. Si competitia e fara premii.
Sa fii ok, este sa transcenzi au-delà. Se numeste efort. Si ai schimbat, ai pus cancerul in remisie, dar celule atipice sunt inca acolo. Pentru ca nu ai gasit forma aceea de judecata si energie care sa ajute sa nu mai urli, sa soptesti, sa nu mai dai cu pumnul, sa intinzi mina, sa faci invers si sa ai enorma satisfactie ca se poate. Sa fii nu emotie rea ci emotie buna, sa fii nu hiperactiva ci calma si tehnica. Acolo e toata satisfactia, sa stii ! Adica, sa-i spui doamnei in pantaloni de stofa ce convingeri avem fara patima, structural. Si sa putem accepta ca in Lumea Marelui Licurici exista tot soiul : nechemati, chemati, datornici, ne-buni, meseriasi, circari. Toti pot fi prosti, ne-prosti, rai, ne-rai, ai prins-o, nu, singura certitudine, toti pot fi perfectibili, si tu. Si, doamna.
Intre timp ai doua optiuni. Sa refuzi sa participi la Haos, ai putea sa le spui inclusiv astora de pe blog, asa, ca un exercitiu de minietica ca tu nu esti performanta ca Britney Jean Spears in expozeu si nici nu esti Cartarascu in perspectiva dialectica, sau, optiune doi, daca esti atit de virila si demonica sa-l declansezi cit mai rapid si total, pe Haos. Sa stim de o directie. Dar intre cele doua, Petronela, nu ai marja, pragmatic vorbind ; desigur, ideologic, poti sa sugi degetul imagindu-te cu un popsicle in gura, pe care la rindu-i il poti imagina ce vrei tu.
Petronela. Are zvic, are. Nu are perdaf, poate nici nu trebuie mereu dar le savoir-vivre, lasa de dorit. Pentru ca e de la tara, fara caviar fara champagne. Dar are inaintare, un fel de tupeu ondulat. Merge si asa. Ii merge. Cita risipa. Cit de mult ar putea sa devina bipolarismul acesta inventat, productiv, de adevaratelea, daca ar fi recunoscut, acceptat, si reorientat.
Cu cit mai mult folosim termenul prost, idiot cu femininele si pluralul cu atit ne intarim orgoliul care ne hraneste bine cu aceeasi hrana cu care sunt hraniti pestii bassa sau pangasius…Noi nu acceptam termenul de la altii dar ni se pare just legitim sa-l filam altora. Nepoata cea mare bunicii. Un exemplu. Cum zicea mama lui Forrest Gump : prosti sunt oamenii care fac prostii. Petro, tu ai facut prostii?!
Petronela. E. Exhaustiva. Cum sta treaba cu educatiea, in Lume. Pai, in continentul American sta asa: copilul odata dus la scoala nu-ti mai apartine. Este copilul sistemului. Care te reclama la 911 daca ii ceri zimbitor si delicat sa-si stringa acareturile caci disciplina nu mai este reteta supcesului, vorba sotului, disciplina, deci, am declarat-o hartuire. Observati : doua categorii, parinti si copii, clienti ai sistemului, unii incercind sa-si faca treaba, ceilalti confiscati de agentul Smith pentru transformare cit mai rapida in primata.
Daca parintele trebuie sa-l invete pe copil….nu, sigur ca nu. Nu mate, nu lectii, nu abnegatia repetitiei. Trebuie sa-l lase pe mina lui Sistem ca sa faca din el, orice vrea Marele Licurici sa faca, ca orice munca e buna, teorie foarte productiva in beneficiul lui Sistem. La fel de productiva ca si teoria cu parintele monoparental, cu feminismul aberant de tipul : j’ai mangé de la merde, je donne de la merde. Petronela, ma urmaresti, da, daca iti cresti copii in sistem, mergi macar in paralel, ii vei ajuta sa integreze, daca nu, iesi dracului din scena, cu fronda cu tot si asuma pentru tine si ai tai marginalitatea. Draga mea, cu penisul in cur si sufletul in Rai nu se poate. Asa e vorba asta de pozitionare din Bronx.
Pentru Petro e bine ca traieste in Ro pentru ca cele de mai sus sunt posibile pur si simplu : lucrez in presa si te amenint profo, medicule, notarule, soferule pentru ca mie personal nu-mi place de tine. Cu toate ca, exista mecanisme si autoritati care reglementeaza. Ne, Amenint pe fata, si in colectiv, asta face impresie si mare show. Uzind asa, aici, esti etichetat de psihopat sau de malfaiteur, una ori alta, esti un trouble social, porti o eticheta, iti condamni progeniturile.
Petro, ii tot trage cu dictatura, ma rog, care romin nu o face. Cum ea e inca mica, era mica si atunci si partea carnoasa a vremurilor lui Ceasca nu a cunoscut-o, sa lasam asa, cum zice ea.
Dictatura este peste tot, personal prefer sa am de furca cu o ideologie timpita care ma obiga sa traiesc underground, uter de creativitate si bienveillance, adica un fel de omenie decit sa confrunt o dictatura economica, in care singura sansa este sa fii un zomb perfect : explic : nu sari la cap, nu crictesti : ai ipoteca, deci ai nevoie de salariu, deci ai nevoie sa te faci tout petit, zgomotul atrage si nu e bine. Totul tine de un fir de par, constructia dictaturii economice e perversa dar rezistenta. Dovada, toti tac. Iuschiuzarlicul fetelor gri, care iau bonusuri ca sa falimenteze companii…dati-le bani cit sa nu moara de foame, cit sa-ti intretina adrenelana de cumparatori. Deci suntem ocupati cu cumparaturile si cu ipotecile. Aici.
Petro, vrea ea ceva dar numai pina la jumatate. I se trage de la mate, precis. Vrea nimic, zice ea. Vrea un nimic mare, concret, circumscris in aur, pudrat de diamante. Un fel de sinecura dar mai la negru, ca daca e pe fata nu mai poate suferi, urla, victimiza si acuza. Des toutes les manières, sau peste 10 ani va fi impresionata de nimicnicia si futilitatea lui misto sau, nu. Dar sa nu astepte nimeni de la Petro empatie. Nici obiectivitate.Nu a primit, nu da, nu salveaza balene. Si, cind primeste, nu recunoaste, dupa cum nu regreta cind macelareste, cu cutitul ala mare cu care la tara, sar la gitul porcului. Un fel de Shining plat. In care o fata ce ar putea fi copilul de aur se tot chiolbeaza in oglinzi prefacute si peste tot e numai singe. Tabarnouche, il faut le faire!
Am retinut ca mi-ai citit blogul in amanuntime, multumesc. In rest, imi pare ca ai nevoie de un spatiu personal unde sa te exhibi, comentariile tale sunt mai lungi ca posturile mele si foarte alambicate, eu nu am rabdare sa le citesc, eu sunt o fata de la tara, simpla, nu stiu franceza si nu stiu cuvinte complicate, eu cu limbajul suburban.
Asa mama sa tot ai,as avea si eu nevoie de niste argumente in clasa mea la ce profesori avem. Ma bucur ca exista cineva care inca poate sa fie in stare sa lupte pentru ce-si doreste,sper sa reusesti! Succes.
Cu infrigurare ma gandesc la zilele cand or merge si buzducii mei la scoala, nu de alta, dar de cand scoala e mai putin despre educatie si mai mult o afacere si cand incercarea de masurare a mintii trece cu mopul peste frumusetea diversitatii sufletelor zburdalnice imi vine sa caut cea mai scoala unde nici datul cu mopul nu reuseste.
Cat despre uniforma parca incepe sa imi para rau ca nu stam toti in case identice, cel putin pe aceesi strada, ca in padure copacii nu au toti acceasi dimensiune si nu le cad frunzele deodata si de alte chestiuni de astea pe care natura si omul au indraznit a cuteza sa le faca altfel.
:)))
Lipsa uniformelor duce la rebeliune va zic io si nici educatia nu fonctioneaza pen’ca distrag atentia … ai dreac.
Am citit succint ceea ce s-a scris aici pe blog… Sunt profesor si eu , si am undeva pana in 30 de ani… nu stiu daca asta e foarte important, gasesc stimata doamna o urma de adevar in vorbele dumneavoastra desi in strafundul sufletului meu mi-e greu sa recunosc … pentru ca doare cand vezi ce imagine creeaza unii din breasla profesorului in general… Sunt de acord cu ceea ce inseamna sa nu impui unui copil ceva, asta nu se poate si nu e admisibil, sa-i impui sa-l obligi sa-l fortezi , in primul rand nu e uman, dar nu e profesorul celula generatoare ci adaptarea tampita a unui sistem care din pacate la noi nu corespunde. Dumneavoastra dadeati exemplul care e foloseste in strainatate, nimic mai frumos si mai bine pus la punct.. da, dar ei lucreaza cu 5 copii si ajutor noi lucram cu 30 , fara ajutor de profesor, ei dispun de surse materiale inepuizabile , eu dn salariul meu de 800 de lei mai raman cu 4 sa investesc in acesti copii fara vina, ei se axeaza pe programe bine puse la punct in functie de nevoile de dezvoltare ale fiecarui copil , noua ni se impune sa adaptam o programa foooarte stufoasa tuturor… si exemplele ar putea continua.
Permiteti-mi pe de alta parte sa nu fiu de acord cu ceea ce inseamna respectul dumneavoastra fata de cadrul didactic… ocei ochi de bovina… supravegheza zilnic nu 25 , nu 50, poate 100 de copii… si absolut nimic nu va dreptul sa o jigniti…de ce?… in primul rand pentru ca este OM…celula de baza a societatii este FAMILIA, iar de acolo pleaca respectul, bunul simt si altele… daca noi nu stim sa respectam… copiii nostri nici atat!
Am si eu 26 de elevi in clasa si 26 de parinti, nu pot spune ca ma iubesc toti de m-ar lua in brate , dar marea majoritate ma apreciaza pentru ceea ce fac sic din punctul meu de vedere relatia cadru didactic-familie si invers este cea mai importanta, pentru evolutia armonioasa a unui elev care isi doreste sa faca CEVA in viata , care accepta sfaturi,care stie sa le preia si s ale modeleze dupa bunul plac asa incat acel individ sa fie pe picioarele lui facand ceea ce ii place in viata!
Cu stima… eu:-)
Eu nu am nimic cu meseria in sine si nu cred – nici pe departe- ca profesorii sunt asa. Asta e un text-pamflet care dezvaluie exact uscaturile din pădurea dvs. Şi e mare păcat, şi aşa avem un sistem foarte prost construit, cu rezultate tot mai proaste..
Draga Petronela, sunt si eu prof. Cand turbata, cand dulce ca mierea, in functie de conditiile meteo! Ma simt iubita de ei, de aproape toti, si asta e cel mai important indiferent de ce „zice” ceilalti care nu cunosc nici ironia, nici simtul umorului! N-am copii, dar in familia noastra avem elevi si asa inca mai pot sti ce e in capul lor… In plus, am fost si eu elev/student… Cu rezultate exceptionale si la mate si la romana si la celelalte, ca deh, asa era in familie… Chiar daca azi nici sa ma tai si n-as reusi sa mai fac/rezolv vreo integrala! Asa e, ai dreptate aproape in toate… Sunt perfect de acord ca educatia pleaca intai si intai de la prof: el se impune mai intai prin cunostinte academice, apoi prin felul in care ii trateaza pe cei din jur, prin respectul pe care il acorda, prin felul in care se respecta el etc etc… Invatamantul romanesc e plin de incompetenti, de frustrati, de needucati, de vulgari, de imbecili ce se dau dascali si-si permit tot felul de intimitati si de nimicuri cu elevii… Si tare-mi pare rau!
Sunt insa si din aceia care raman Dascali de Omenie, de Stiinta aleasa si de tot Respectul… Si li se intampla uneori sa ramana fara parteneri de educatie: fara Elevi si fara Parinti! Ala micu’, saracu’, are niste probleme interioare, e incapatanat, nu se lasa ajutat, e inconstient, ce mai! Ma-sa si ta-su, Domnu-i stie, lupta pentru supravietuire, ii mai doare-n cot de bigudiu, uneori sunt inconstienti si ei!… Ce-i de facut???
E greu, sa stii!
Poti sa ai blue-jeans, poti sa ai stofe, poti sa ai Svaroavschie, poti sa ai orice, daca nu merge, nu merge!
Eu am doar un sfat pentru tine: ia-te de cap cu tanti Stofa, da-i cu suruburi in cap, varsa-ti nervii de pe blog, de unde vrei, dar bigudiului spune-i sa invete de toate! Nu ca integrala i-ar fi de folos, nu ca tabelul lui Mendeleev i-ar aduce vreun euro in plus la ciorap! Ci pentru ca toate alea adunate la tartacuta o formeaza si o structureaza si nici nu-ti dai seama cand si unde si cum, pac la razboiu cu ele! Tine-te de capul ei sa invete de toate, chiar si suruburi sa faca, macar ca sa si le atarne prin camera ca e „cool”, daca nu de altceva! Toate sa le faca in joaca si de ambitie, ca n-o fi degeaba inteligenta! Ce sa faca ea cu toata energia ei? Sa si-o dizolve in cluburi???
Mi-as dori sa le putem oferi elevilor nostri un altfel de sistem, dar daca nu-i de unde???!!!
Si n-o lasa sa creada ca toate alea cu pantaloni de stofa si suruburi perfecte sunt tute!!! Ca nu e asa! Si in jurul ei sunt inca multi oameni de valoare!
Daca altii nu stiu s-o exploateze si sa extraga din ea ce e de valoare, invat-o sa-i accepte pe ceilalti cu minusuri cu tot ca n-o costa mare lucru si sa-si deschida ochii larg ca s-ar putea, nici nu stie cand si de unde, sa rasara cineva care sa stie s-o invete ce e arta de a trai printre oameni! Ca un Dascal adevarat asta o sa faca si o sa-l cunoasca dintr-o mie chiar daca va purta pantaloni de stofa!!! 😉 Mult succes!
Multumesc si ma inclin, doamna profesoara! E nevoie de mai multi ca dvs.
Buna, sunt profesor inv primar si mama de elev in liceu iar ceea ce ati scris se petrece in fiecare clasa de liceu. Ca si dascal ar trebui sa pot sa-mi explic fenomenul…dar nici eu nu am ajuns sa il inteleg. Exista o legatura a copiilor cu educatorul, invatatorul, o legatura care se realizeaza peste ani.
Apoi copiii ajung in ciclul gimnazial unde au profesori preferati si profesori care sunt catalogati de ei ca fiind severi, dar si cei severi sunt acceptati. Ajung in liceu si desi ar trebui sa fie cea mai frumoase perioada aici ceva se intampla, totul se rupe apar probleme care desi sunt create in scoala trebuie rezolvate de parinti. Copiii sunt debusolati si cauta sprijinul dascalilor dar foarte rar gasesc acest lucru. Cred ca presiunea pentru bacalaureat face ca fiecare dascal sa isi impune propria materie iar copilul care nu poate este desconsiderat si din pacate acolo unde intervine parintele (ca si in cazul dumneavoastra) se agraveaza problema iar acest lucru se intampla deoarece in fiecare clasa exista doar cate un parinte care vorbeste, restul tac.
Dupa parerea mea dascalii ar trebui sa-si faca treaba sa indrume si sa gaseasca in fiecare copil acea pricepere, vocatie catre care sa-l indrume si sa-l, sustina.
Poate aceasta sustinere le lipseste copiiilor in liceu, sustinerea pe care au avut-o la gradinita in primar si gimnazial.
aveti dreptate. diriginta fie-mii ii scoate afara pe hol pe toti cei care o intreaba ceva sau nu sunt de acord cu ce spune ea. pur si simplu ii da afara din clasa, nu comunica cu ei, nu sta sa asculte. de asta sunt si atat de suparata, e inadmisibil.
Nu stiu de ce, dar nu m-ati convins. Prin atitudinea abordata, sar in ochi de la distanta pantalonii negri.
Si eu lucrez de ceva vreme in sistemul pantalonilor negri, e vai mama lui, dar prea ne-am obisnuit toti sa-l scoatem la interval pentru toate frustrarile personale. Nici un ministru din lume, nici o lege, nici un inspector nu ma poate convinge sa-mi schimb stilul, de altfel nici nu-mi prea pasa de ei, ideea este ca eu consider ca sunt acolo pentru a-i ajuta pe copii sa treaca mai usor prin mizerie. Iar aceasta mizerie, din pacate nu vine doar din sistem. Daca ati sti de cate ori m-am vazut in situatia de a-i proteja pe copii de proprii parinti!
Dupa cum spuneam, lucrez de ceva vreme, dar nu mi s-a intamplat NICIODATA sa nu ma pot intelege cu vreun copil. De cate ori nu am auzit replica „Cu faceti doamna, ca acasa nu vrea sa faca…”(un lucru pe care la scoala il facea cu placere si responsabilitate!)
Asta nu inseamna ca daca m-am inteles perfect cu copiii mereu, au facut ce au vrut ei sau nu s-au raportat la reguli. Insa prima care a respectat o regula ceruta am fost mereu eu, cum altfel i-as fi putut convinge? Si inca ceva, niciodata nu am impus nimic dinafara, am considerat mereu ca copiii au creier, pe care daca stii sa-l inciti, pricep mult mai multe decat vor sa priceapa adultii, inchistati de cele mai multe ori in tipare, mai stramte sau mai largi, dar totusi tipare.
Si inca ceva, zic eu demn de luat in calcul – daca cu copiii nu a fost o problema, cu parintii e una tot mai dificila pe zi ce trece. Va vine sa credeti ca, saptamana dinaintea vacantei de Craciun, am avut cu o fetita de clasa I urmatoarea conversatie: „Scuzati-o pe mama, e obosita, vine de la serviciu, lucreaza si noaptea, nu ne ajung banii” si a continuat cu explicatii, sincer nu stiu daca adevarate sau inventate. O scuza pe mama, care venise sa-mi ceara socoteala, de ce-mi trebuie mie serbare, ca e o pierdere de timp, ca nu o ajuta pe fetita cu nimic, ca am ramas cu sechele comuniste de serbari si omagii, …etc., asta dupa ce fetita imi spusese in fiecare zi de cand incepusem repetitiile ce bucuroasa e de rolul primit! (si asa in paranteza, un copil foarte talentat la exprimarea prin miscare, la dans, mimica, o placere sa o privesti cat suflet pune in astfel de manifestari, aplaudata la scena deschisa de toti parintii pentru modul de interpretare al rolului, locomotiva care a dus intreaga clasa dupa ea la dans!) Si stiti ce m-am invatat sa fac in astfel de situatii? Sustin copiii si ignor parintii! Am copil mutat din clasa, ca nu-i conveneau parintelui activitatile mele de invatare distractiva; care vine la proiectele mele in secret, eu mi-am facut orarul astfel incat sa poata ajunge, am vorbit cu colega sa il lase, iar daca va afla tatal atoatestiutor, ii voi spune ca n-am stiut ca copilul vine fara stirea lui! Ce-o sa-mi faca?
Nu vreau sa par eu cea care le stie pe toate, dar mai meditati asupra unor idei. Daca noi nu respectam, nu le dam copiilor repere valorice, ei de unde Doamne iarta-ma sa si le ia? Apoi le reprosam ca nu le au!
Ca regula generala, sa ignorati parintii mi se pare incorect! Insa, asa cum intre profesori sunt oameni care trebuie ignorati, tot asa printre parinti sunt din cei care merita ignorati, ambele de dragul si pentru binele copilului. Dar sa spuneti ca dvs in genere ignorati parintii si sa imi cereti mie sa meditez asupra faptului ca am decis nu sa ignor ci sa infrunt un profesor care nu isi merita numele…
Aceasta mama e dusa cu capul. Nici in jungla nu se traieste fara reguli, ce sa mai vorbim intr-o societate care se vrea normala? Cred ca nici sotul n-a suportat-o si s-au despartit. Se duce la tv? N-are decat! Cu studiile ei de la …, vai lume!
Doamna Ioana Calin, eu nu am spus asa ceva, ca nu e nevoie de reguli. O zi buna sa aveti, eu nu cred nimic despre dvs, ca nu va cunosc si nu imi permit, cum va permiteti dvs cu mine.
Eu nu cer nimic, nimanui, cu atat mai putin dumneavoastra, iar meditatia e o problema reflexiva, nu trebuie sa dati socoteala. Ii ignor doar pe parintii cu care nu se poate vorbi, care o stiu doar pe a lor, de altfel am precizat mai sus „in astfel de situatii”. As avea o curiozitate: diriginta nu e buna, doamna de mate nu e buna, cea cu suruburile nu e buna, exista in acel liceu vreun profesor bun?
Si vorbesc acum din perspectiva parintelui: am si eu doi copii, mari, cu rezultate bune la invatatura, unul din ei student la o facultate de elita, fara taxa (chiar el a zis ca scoala cu taxa nu-i trebuie in veci, aia nu e scoala, dai bani trebuie sa treci indiferent ce stii sau ce nu stii) celalalt elev de liceu, dar nu s-a pus niciodata asa problema la noi. Si sincer va spun, ca sa ajung aici cu ei, m-am saturat sa dau bani pe meditatii la profesori „cu pantaloni negri”, pentru ca cei in trend, fac treaba de mantuiala. Iar baiatul meu cu o inteligenta logico-matematica foarte bine dezvoltata, la profil real, a luat bacul cu 9.38 la limba romana, fara nici o ora de meditatie, doar cu profa „nebuna” care nu lasa loc de intors! In rest mate si fizica cu 10, dar pe banii mei, ca profii la scoala le predau, si cam atat, dar teme, verificare, munca – pauza, mai putin. Argumentau cu replica „Cine vrea, sa faca, ce, vrei sa vina mama-ta sa-mi reproseze ca te surmenez? Sau sa va dau teme pe care nu le faceti, si eu sa ma enervez, pentru ce?” Cam asta era optica celor mai iubiti profesori din liceu.
Dar eu am avut REGULILE mele, pe care le-am explicat si copiilor mei, sa le inteleaga, si acum… sunt „bestmaman” (asa mi-au spus ei, dupa ce i-am ajutat mereu la franceza si engleza, ca erau antitalent lingvistic, si eu am considerat ca trebuie sa stiu ce teme au ei, ca sa-i pot ajuta) Nu ca eu as sti foarte multa franceza – apropo de unul din comentariile de mai sus, dar eu STIU sa caut in dictionar, si am apreciat mult mai mult comentariul acelei doamne, pe care am avut rabdare sa-l citesc pentru ca transpare din el cultura, si bunul simt, decat cel cu „pizdos”, care se pare ca v-a impresionat pe dumneavoastra mult mai mult. Condamnati stereotipurile, dar va tineti strans legata de ele, („banca obraznicilor”). Eu am stat toata viata mea in ultima banca, pentru ca am fost inalta si nu am fost un copil problema. Si la liceu am avut colega de banca, 4 ani, cea mai buna fata din clasa, care nu putea sta in fata, avea o fobie de acel spatiu si se bloca, nu putea raspunde. Din ultima banca a fost sefa de promotie.
Dar fiecare cu propriul sistem de valori. Ne place scandalul, a arunca vina pe urmatorul, totul apare in presa (in majoritate de doi bani, care nu transmite nimic), dar fugim cat putem de tare de responsabilitate, de bun simt, de a privi in ochi persoana din fata noastra.
Din pacate ne crestem copiii conform unui cod etic propriu, apoi ii etichetam nu e ideea mea ci a unui elev de liceu din promotiile ultimilor ani, cand s-a cazut la bac, cand copiii au fost pusi la zid pentru asta. Ei au facut doar ceea ce au fost invatati sa faca, iar elevul care a scris cele citate mai sus, a avut perfecta dreptate.
Citatul copilului: „ne numiti generatia ratatilor, generatia Facebook, generatia ipod, dar suntem generatia pe care voi ati crescut-o si educat-o.” Am sters din greseala si am postat fara sa verific, nu ar avea logica ultimul paragraf pe care l-am scris. Numai bine!
te iubesc! Mi s-a parut ca vorbesti de profa de tehnologie a lu’ fii-miu,si despre conflictele mele cu ea.Sunt absolventa a liceului pedagogic si iubesc matematica! :))
Hai si la noi la scoala!