A fost o iarnă frumoasă. O iarnă nouă. Aşa o să îmi amintesc întotdeauna de ea. Cea mai frumoasă iarnă din viaţa mea de pînă acum, plină de ierni amare şi rele pînă la ultima nuanţă de gri. Nu te las fără pastile pînă la primăvară, obişnuia să îmi spună medicul, va fi o iarnă grea, să nu ai vreo cădere. Ierni purtate, lăbărţate, ponosite, rupte în coate şi de atîtea ori ţesute, durere peste durere, rană nouă peste cicatrice veche. Cîndva ceream măcar o dimineaţă nouă şi lucioasă, pe care să o pot despacheta cu bucurie şi uimire aşa cum aş fi cerut unui cer mut să îmi trimită îngeri albi, necrezuţi.
Şi apoi a fost.
A fost o iarnă frumoasă şi complet nouă în oraşul şi sufletul meu. Atîta soare. Atîta senin şi albastru. Fără frig mare, care să îmi facă nufărul din pîntece să se iţească. Fără cer vînăt şi greu, care să îmi apese pe cortex ca o cortină grea. A nins, cît să se albească pîrtiile, dar portocala fierbinte s-a cocoţat sisific în aproape fiecare dimineaţă pe muntele de vizavi ca să mă încălzească la trezire, în aşternut. Mi-a aruncat lumini şi umbre pe peretele iatacului, acolo unde atîrnă cele două cruci pictate de lemn. Inimioarele meşterite de bigudiul mic cînd era şi mai mic flutură sub lampa de dantelă neagră şi îmi desenează jucăuş tablouri amoroase, de care dau cu ochii de cîte ori mă trezesc. Şi izbucnesc în mine. Astea sunt dimineţile pe care le-am cerut, aşa, într-o doară! Şi mă mir şi mă bucur şi mă înfior. Tu îmi desenezi umbră de inimă de copil pe pereţi, aşa deodată, deşi şiragul ăla lila atîrnă acolo, sub lampă de atîţia ani şi niciodată nu mi-a dat prin gînd să-l dau jos, de cînd mîna mică ce l-a făcut l-a agăţat acolo? Ce-ţi veni să-mi pui deodată inimi în ferestre luminate pe zid în fiecare dimineaţă? Ce semne de iubire atît de evidente îmi trimiţi? Şi eu, eu cum să le primesc mai bine, cum să mi le însuşesc fără să îmi fie groază că într-o dimineaţă voi miji ochii şi mi le vei fi luat? Spune-mi.
Aşa că uneori, cu ochii ţintiţi în fotografia asta de umbre care dansează pe peretele meu, mă tem. Mă tem de lumina asta mare, să nu ascundă întunericimi la capete. Vezi tu, ochii mei nu sunt obişnuiţi cu atîta soare. Mi-e teamă să nu mă orbească. Atîta lumină şi toată mie?
Continuă să fie o iarnă îngrozitor de frumoasă. O iarnă lucioasă şi complet nouă.
Ce-am mai debitat:
nu, dragă, nu te deranja să mă mai iubeşti Postarea următoare:
femeile sunt mai egale ca bărbaţii
și asta e bine, de foarte bine.
acum știu ce-mi doresc, să ajung și eu la fraza asta: ”și apoi a fost”. mulțumesc!
îşi doresc din inimă să ajungi!
Citind randurile tale si vazand si dimineata de azi, care e superba, aproape ca m-am convins ca si eu am avut o iarna minunata. 🙂 Ce inseamna puterea sugestiei prin cuvant…
Tie iti doresc ierni, si primaveri, si veri, si toamne care sa iti aduca doar zambet pe fata si mult, mult soare cald in inima.Iti multumesc, draga mea..
eu ţie. şi să ţi se întoarcă, întreit.
🙂 Foarte…liric! Daca stau sa ma gandesc…mi-am dorit o iarna si sarbatori pline de iubire! Si am avut! Doar pe perioada iernii! Dar sa ma uit numai la partea plina a paharului! Asa mi-am propus!
Cum zice cineva…”daca vrei sa fi fericit, fi! Gaseste un motiv si fi!”
De deparete favoritul meu!….articolul 🙂
Fi-ti-ar de bine sa-ti fie!
mulțumesc. din păcate, e iarna de anul trecut. asta nu a mai fost la fel de luminată, dar a fost mai bună ca altele.